(Ministerul Mediului) Destin din hărnicie plăzmuit

2014-12-20

Astăzi, domnului academician Andrei Ursu, doctor habilitat în ştiinţe biologice, profesor universitar, pentru activitate ştiinţifică prodigioasă, rezultate performante în studierea legităţilor diferenţierii geografice a învelişului de sol, contribuţie substanţială în protecţia mediului, aprofundarea studiilor în domeniul pedologiei şi cu ocazia jubileului de 85 de ani din ziua naşterii şi 65 de ani de activitate ştiinţifică, din partea Ministerului Mediului i-a fost înmînată o Diplomă de Gratitudine.

Aptitudinele înalte de cercetător, dragostea deosebită și devotamentul pentru specialitatea aleasă le-a pus în serviciul societății și prosperarea științei. În sfera intereselor științifice ale academicianului A.Ursu s-au aflat problemele modificării solurilor sub influența activităților economice, în deosebi activizarea proeselor erozionale și reducerea fertiltății lor. Cercetările s-au soldat cu elaborarea unei noi clasificări a solurilor Moldovei, bazată pe principiile pedologiei contemporane, întocmirea Hărții computerizate a solurilor, care are mai multe avantaje față de hărțile analoage realizate prin metode tradiționale.

Academicianul A.Ursu este fondatorul și conducătorul Societății Naționale a Moldovei de Știința Solului și la moment este preocupat de evidențierea particularităților regionale de utilizare și protejare a solurilor.

La înmînarea Diplomei, Viceministrul mediului Lazăr Chirică, a menționat că experiența bogată a dlui academician de cercetări pe teren, legalitățile evidențiate ale repartiției geografice a solurilor au servit drept temelie pentru perfecționarea mai multor domenii din aria de preocupări a ecologiei contemporane. Elaborările noilor concepții și a noilor sisteme originale de apreciere a proprietăților și caracteristicilor specifice de diagnosticare și denumire a solurilor a fost luate în considerație în activitățile cu actele normative, permisibile de evaluare agroecologică complexă în scopuri agricole. Rezultatele cercetărilor încă mult timp vor fi folosite de specialiștii Ministerului Mediului, care transpun biografia solurilor Moldovei, concepută de dl A.Ursu în elementele de protecție a mediului înconjurător.

Îi mulțumim destinsului om de știință pentru cercetările fundamentale în domeniul ce influiențează dezvoltarea economiei naționale, pentru aportul la instalarea bazelor de cerințe ecologice în exploatarea solului. Să-i dorim renumitului savant-pedolog multă sănătate și noi realizări.

Sursa: Ministerul mediului