Nicolae BUJOREANU la o aniversare prodigioasă - 65 years

2015-06-08
 
     Nicolae Bujoreanu s-a născut la 6 iunie  1950 în satul Coteala, r-nul Briceni. După absolvirea școlii medii-internat nr.1 din or. Chișinău, a fost admis la  facultatea de Horticultură a Institutului Agricol “M. Frunze”, instituție pe care o absolvește cu succes în 1973. Începe activitatea de muncă în calitate de specialist superior, ulterior specialist principal în Asociaţia Ştiinţifică de Producere “Varniţa”, subordonată Ministerului Gospodăriei Fructelor şi Legumelor al RSSM.     
     Începând cu anul 1979 dl N. Bujoreanu activează în cadrul Institutului de Fiziologie şi Biochimie a Plantelor al AŞM, actualmente Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al AȘM. Din primele zile se încadrează activ și cu multă perseverență în cercetare. Susține teza de doctor în științe agricole în anul 1987 în Consiliul specializat din cadrul Institutului  de Economie Naţională “Gh. Plehanov”, or. Moscova,  cu tema: “Influenţa termenelor de recoltare şi condiţiilor de creştere asupra capacităţii de păstrare a fructelor de pere” în specialitatea  „Prelucrarea primară şi păstrarea produselor vegetale”. Obiectivele abordate în acele studii au fost în continuare aprofundate în teza de doctor habilitat în ştiinţe agricole întitulată:  „Formarea condiţionată a fructelor destinate păstrării” susținută în 2003 la aceiaşi specialitate, în care a fost fundamentată și argumentată ipoteza creşterii, dezvoltării şi maturizării dirijate a fructelor, formării potenţialului de păstrare a lor în sistemul unic „Creştere - Recoltare - Păstrare". În baza cercetărilor fundamentale efectuate a elaborat noi metode, remedii şi procedee de formare condiţionată a fructelor pentru păstrarea îndelungată, de sporire a rezistenţei lor la acţiunea factorilor nefavorabili de mediu prin utilizarea substanţelor biologic active de provenienţă naturală, macro- şi microelementelor, precum şi a uleiurilor volatile.
     Doctorul habilitat Nicolae Bujoreanu este un specialist recunoscut în domeniul fiziologiei formării şi maturării fructelor. Aria intereselor sale ştiinţifice include studiul rolului substanţelor biologic active, micro- şi macroelementelor, factorilor biotici şi abiotici în reglarea proceselor fiziologo-biochimice de creştere, formare şi maturizare a fructelor, precum şi sporirea imunităţii acestora la dereglările funcţionale şi bolile fungice în perioada postrecoltare.  În baza proiectelor instituţionale "Cercetarea calităţii, structurii şi sistemului imunitar a fructelor de măr în perioada postrecoltă" și ulterior "Principii şi procedee tehnologice de formare, creştere şi păstrare a fructelor soiurilor noi de măr în atmosfera controlată " au fost selectați indicii de bază cu pondere fiziologo-biochimică, structural-funcţională şi tehnologică asupra intensităţii proceselor de maturare-senescenţă şi rezistenţei fructelor la diferite boli în perioada postrecoltă, indici ai căror valori, au stat la baza determinării temperaturilor optime de păstrare a fructelor soiurilor tardive de măr.
     Cercetările științifice actuale sunt focusate  spre aprecierea amplitudinii modificărilor biostructurale şi imunologice la fructele de soiurile de păr, determinarea gradului de rezistenţă a lor la dereglările funcţionale, bolile fungice şi la deshidratarea ţesuturilor, în funcţie de regimul termic de păstrare aplicat.
     În baza argumentelor științifice formulate de doctorul habilitat N. Bujoreanu  a fost obținută aprobarea și finanțarea mai multor proiecte din cadrul programelor de stat, de transfer tehnologic şi procurare a echipamentului ştiinţific, cum ar fi: „Procedee tehnologice de sporire a rezistenţei pomilor şi fructelor de măr la acţiunea negativă a calamităţilor naturale", „Cercetarea acţiunii substanţelor biologic active cu acţiune stimulatoare şi a microîngrâşămintelor în scopul sporirii calităţii şi volumului de producţie la speciile sâmburoase", „ Tehnologia de obţinere a producţiei ecologice de zmeur şi păstrarea ei", „Implementarea sistemului de obţinere a producţiei ecologice de coacăz şi păstrarea ei", „Asamblarea instalaţiei experimentale pentru cercetarea regimurilor de gaze privind păstrarea de lungă durată a fructelor de soiurile noi de măr cultivate în Moldova".
     Argumentele științifice înaintate de autor au servit drept reper pentru elaborarea mai multor tehnologii: „Tehnologia formării direcţionate a fructelor destinate păstrării îndelungate", „Tehnologia de creştere a zmeurului pe baze ecologice" şi „Sistemul de reducere a pierderilor, produse de dereglările funcţionale, agenţii bolilor fungice şi perisabilitatea naturală la fructe în perioada postrecoltă". Tehnologiile. Valoarea procedeelor şi metodelor elaborate a fost confirmată prin mențiunile obținute  la saloanele Internaţionale de inventică din Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, România; Geneva, Elveţia; Bruxelles, Belgia; Pittsburg, SUA; Varșovia, Polonia.
     Rezultatele obţinute ale N. Bujoreanu sunt reflectate în peste 220 lucrări ştiinţifice, inclusiv 3 monografii, un ghid practic, 7 broşuri, 3 tehnologii, 41 brevete de invenţie, multe dintre care se implementează cu succes în complexul agroindustrial.
Doctorul habilitat N. Bujoreanu participă activ la pregătirea cadrelor tinere de cercetători, deținând dreptul de pregătire a tezelor de doctorat în specialitatea Fiziologia vegetală. De asemenea, este antrenat în evaluarea tezelor de doctorat și a dosarelor de atestare la specialitățile din Agricultură în calitate de expert al Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare. De mai bine de 20 de ani coordonează cercetările și conduce colectivul laboratorului Fiziologia maturării fructelor, actualmente Fiziologia Plantelor Pomicole și Maturării Fructelor, un laborator unificat, axat pe problemele studiului proceselor de creştere şi corelare cu formarea şi funcţionarea sistemului producţional la plantele pomicole.
      Dl Nicolae Bujoreanu s-a confirmat ca un bun coleg și manager, deținând funcția de președinte al Comitetului sindical din 2010 și până în prezent după reorganizarea institutului.
Cu ocazia zilei de naştere conducerea şi colectivul Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecția a Plantelor al AŞM adresează dlui Bujoreanu Nicolae cele mai sincere urări de sănătate, realizări performante şi noi împliniri.
 
La mulţi ani!