Проекты и гранты


Burse de cercetare doctorală Eugen Ionescu 2010-2011.

 



Agenţia universitara a Fancofoniei are plăcerea de a vă anunţa lansarea apelului la candidaturi pentru bursele de cercetare doctorală şi de post doctorat "Eugen Ionescu" 2010-2011.

Aceste burse au o durată de la 3 la 6 luni şi sunt destinate doctoranzilor şi profesorilor cercetători absolvenţi ai universităţilor membre ale AUF ce doresc să-şi continue cercetările în România în una din cele 24 de universităţi participante la program.
 


Data limită de depunere a dosarelor de candidatură este 10 ianuarie 2011.

Condiţiile de participare
Candidatul trebuie:
 

  • Să fie francofon
  • Să fie înscris în teză în una din instituţiile membre AUF într-o ţară membră sau observator al OIF
  • Să aibă mai puţin de 40 de ani
  • Să-şi înscrie tematica sa de cercetare într-un câmp disciplinar prevăzut în anexa 1 a documentului de prezentare
  • Să-şi motiveze candidatura sa (interesul cercetării doctorale şi impactul pentru instituţia sa de origine)
  • Să îşi aleagă o instituţie gazdă situată în România şi să întocmească o scrisoare de invitaţie.

Apelul la candidaturi este publicat în linie pe site-ul regional şi poate fi consultat în detalii la următoarea adresă :
http://www.auf.org/regions/europe-centrale-orientale/appels-d-offres/bourses-de-recherche-doctorale-et-de-post-doctorat-eugen-ionescu-appel-international-a-candidatures-5034.html.


 

http://www.usmf.md/index.php?page=burse-de-cercetare-doctorala-eugen-ionescu-2010-2011