Proiecte şi granturi


Organizarea manifestărilor ştiinţifice - 2014

CONSILIUL SUPREM PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI anunţă concursul proiectelor privind organizarea manifestărilor ştiinţifice pe anul 2014

I. Propunerea de proiect pentru organizarea manifestărilor internaţionale va întruni următoarele condiţii:

  • a) la eveniment vor participa cel puţin trei ţări străine;
  • b) minimum 30 la sută din comunicări vor fi prezentate de autorii din străinătate;
  • c) tematica manifestării ştiinţifice va include probleme actuale, ce va iniţia noi colaborări în regiune şi în spaţiul european de cercetare;
  • d) costul unui proiect - pînă la 30 mii lei.

II. Propunerea de proiect pentru organizarea manifestărilor naţionale cu participare internaţională va întruni următoarele condiţii:

  • a) minimum 10 la sută din comunicări vor fi prezentate de autorii din străinătate;
  • b) tematica manifestării ştiinţifice va include probleme actuale, ce va avea impact major în domeniul educaţiei, cercetării şi economiei ţării;
  • c) costul unui proiect - pînă la 20 mii lei.

III. Propunerea de proiect pentru organizarea manifestărilor naţionale va întruni următoarele condiţii:

  • a) tematica manifestării ştiinţifice va include probleme actuale, ce va avea impact major în domeniul educaţiei, cercetării şi economiei ţării;
  • b) la eveniment vor participa minimum 3 organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării;
  • c) costul unui proiect - pînă la 10 mii lei.

La concurs vor participa organizaţiile acreditate din sfera ştiinţei şi inovării.

Propunerile de proiect din cadrul Concursului privind organizarea manifestărilor ştiinţifice pe anul 2014 vor fi evaluate de către Consiliul Consultativ de Expertiză.

Concursul se va desfășura între propunerile de proiect din aceiași Secție de Știință.

Modul de înaintare a propunerilor de proiecte

Directorii de proiect vor înregistra propunerea de proiect în sistemul Expert on-line www.expert.asm.md, telefoane de contact: 28-98-51, 28-98-42.

Formularele completate şi imprimate, semnate şi ştampilate vor fi prezentate în limba română pe suport de hîrtie şi în variantă electronică la Centrul pentru Finanțarea Cercetării Fundamentale și Aplicative (CFCFA), bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1,biroul 333.

Formularul-tip de perfectare a propunerii corespunzătoare poate fi accesat AICI.

Data limită de prezentare a propunerilor de proiecte – 27 martie 2014, ora 17:00.

Manager de Proiecte: Valentina CANDU, telefon de contact:  0-22-27-04-45

Sursa: CFCFA