Operative information

2014-02-07
Cercetătorii germani şi moldoveni – punte între istorie şi prezentPreşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a avut, la 4 februarie curent, o întrevedere cu Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, la iniţiativa preşedintelui Parlamentului, Igor Corman. &I
2014-02-07
A fost convocată prima şedinţă din acest an a Consiliului Sindical al AŞMLa 6 februarie 2014, a avut loc prima şedinţă, din anul curent, a Consiliului Sindical al AŞM, prezidată de preşedintele acestuia, dr. Andrei Bujoreanu. Tradiţional, la prima şedinţă au fost puse în disc
2014-02-06
Conferinţa ştiinţifică consacrată comemorării a 75 de ani de la naşterea academicianului Mihail DolganLa 6 februarie 2014, Institutul de Filologie al AŞM a organizat Conferinţa ştiinţifică consacrată comemorării a 75 de ani de la naşterea academicianului Mihail Dolgan, profesor universitar, critic şi istoric lit
2014-02-05
2014-02-05
Vicepreşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe a Georgiei, în vizită la AŞMPreşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe a Georgiei, prof. Ioseb Bachiashvili, care se află într-o vizită de documentare privind ad
2014-02-05
2014-02-05
Cu privire la prelungirea termenului de prezentare a proiectelor pentru Concursul Internaţional În legătură cu condiţiile meteo nefavorabile, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a dispus prelungirea termenului de prezentare a proietelor pentru Concursul Internaţional "Monumentul Limbii Române" până la 7 fe
2014-02-05
ERA.Net RUS Plus: Apel pentru Evaluatori 2014În cadrul proiectului PC7 ERA.Net RUS Plus se anunţă un apel pentru angajarea experţilor în următoarele domenii: Nanotehnologii; Mediu/Schimbările Climatice; Sănătate; Științe sociale și umaniste;
2014-02-05
Cu privire la lansarea Concursului internaţional pentru proiectarea Monumentului Limbii RomâneDispoziția AȘM cu privire la lansarea Concursului internaţional pentru proiectarea Monumentului Limbii Române
2014-02-04
Lansarea publicatiei: „Migratia inalt calificata si initiativele pentru dezvoltare: cazul Republicii Moldova si al tarilor din Europa de Sud-Est”.Academia de Stiinte a Moldovei (ASM), in cooperare cu Institutul Federal de Tehnologii din Lausanne, Elvetia (EPFL) are onoarea de a va invita la lansarea oficiala a publicatiei stiintifice intitulate: „Mi
[1]      «      280   |   281   |   282   |   283   |   284      »      [643]