Academicianul Vsevolod Moscalenco pe noile trasee ale fizicii starii condensate

2007-09-26
 

Intre 20-22 septembrie curent la Chisinau a avut loc Simpozionul international cu genericul └Fenomene la scara nanometrica √ aspecte fundamentale si aplicative”. Manifestarea a intrunit personalitati notorii din Germania, Rusia, Italia, Australia, Ucraina, Belarusi, Romania, Slovenia si Republica Moldova. Oaspete de onoare al Simpozionului a fost academicianul Alexei Sissakian, directorul Institutului Unificat de Cercetari Nucleare din Dubna, Rusia, care a avut o intilnire cu premierul Vasile Tarlev in vederea deschiderii la Chisinau a unui Centru de tehnologii nucleare cu aplicare in diferite domenii ale stiintei si economiei nationale.

Delegat la acest Simpozion a fost si fizicianul moldovean, academicianul Vsevolod Moscalenco, personalitate stiintifica cu renume mondial, sef al Sectiei de fizica statistica a Institutului de Fizica Aplicata al A.S.M., colaborator stiintific principal in Laboratorul de fizica teoretica └N. Bogoliubov” din cadrul Institutului Unificat de Cercetari Nucleare din Dubna. Cu acest prilej i-am solicitat savantului un interviu privind cooperarea stiintifica a tarii noastre cu Centrul stiintific de la Dubna.


- Dle academician Vsevolod Moscalenco, multi ani ati fost reprezentant plenipotentiar al Republicii Moldova la Institutul Unificat de Cercetari Nucleare din Dubna, Rusia. In prezent continuati sa activati in acest prestigios centru stiintific. Ce reprezinta el astazi?

- Institutul Unificat de Cercetari Nucleare din Dubna a fost creat in 1956. In prezent are 18 state-membre, printre care si Republica Moldova, si 5 membri asociati. In prezent in Europa exista doar doua centre de excelenta de cercetari nucleare, al doilea fiind plasat la Centrul Cern de linga Geneva.

Institutul din Dubna dispune de o baza experimentala si echipament stiintific performant, de care beneficiaza in egala masura tarile-membre. In acest sens Republica Moldova se foloseste de avantajele oferite: cercetatorii nostri realizeaza diverse studii, efectueaza experimente si masurari, tinerii pregatesc teze de doctor, participa la traininguri in diferite domenii ale stiintei.

Intr-un fel institutul ne ajuta sa mentinem nivelul inalt al cercetarilor noastre dat fiind faptul ca la noi, acasa, nu dispunem de baza stiintifica performanta. Doar un exemplu √ la centrul din Dubna, consumul de energie electrica intr-o zi, atunci cind functioneaza acceleratoarele, este echivalent cu cel al unui oras intreg. Cine isi poate permite astfel de cheltuieli? Doar tarile bogate cu resurse energetice si sustinute prin cotizatii si de alte state-membre.

Eu am fost reprezentant plenipotentiar al Republicii Moldova la Institutul Unificat de Cercetari Nucleare din Dubna timp de 14 ani (1990-2004). Din 2004 aceasta functie o indeplineste membrul corespondent Ion Tighineanu, vicepresedinte al Academiei de Stiinte a Moldovei.

- La multe din sedintele fostului prezidiu al A.S.M. si pe la adunarile generale ale A.S.M. dvs. vorbeati cu ingrijorare ca tara noastra nu-si achita cotizatia de membru al Institutului de la Dubna. S-a schimbat aceasta situatie?

- In acea vreme am avut multe probleme la acest capitol. Republica Moldova chiar fusese sanctionata si lipsita de dreptul decizional ca rauplatnica. Insa incepind cu anul 2004, cind la conducerea Academiei de Stiinte a Moldovei a venit o alta echipa, aceasta situatie s-a schimbat. Se vede ca noua conducere a venit cu argumente mai convingatoare in fata Guvernului ca acesta sa-si onoreze obligatiile. In prezent a fost stabilita cea mai mica cotizatie de membru, de circa 50 mln. dolari, doar pentru 2 state - Republica Moldova si Mongolia.

- Cu ce va ocupati in prezent la Dubna? Anterior, intr-un dialog cu dvs. si fratele dvs. geaman fizician, academicianul Sveatoslav Moscalenco ati numit fizica drept regina a stiintei, acordindu-i astfel o importanta speciala. Desigur, aceasta pasiune o pastrati in continuare.

- Fizica este meseria noastra de-o viata, il am in vedere si pe fratele meu, Sveatoslav, pasiune care ne-a calauzit si ne-a inaripat sufletele in cercetarile noastre. Poate si de aceea ambii continuam sa muncip in acest domeniu.

In prezent in cadrul Institutului de la Dubna cercetarile se efectueaza pe trei directii: fizica nucleara, fizica particulelor elementare si fizica starii condensate. Pe noile trasee ale ultimului domeniu, extrem de interesant, activez si eu. Ma refer la teoria sistemelor electronice puternic corelate, dintre care voi nominaliza sistemele cu supraconductibilitate la temperaturi inalte, sistemele magnetice cu rezistenta gigantica, sistemele cu fermioni grei etc. Aceste cercetari deschid mari perspective tehnologice pentru a fi aplicate in practica.

- In raportul sau prezentat la Simpozionul └NANO-2007” de la Chisinau acad. Alexei Sissakian, directorul Institutului Unificat de Cercetari Nucleare din Dubna, s-a referit si la marile descoperiri stiintifice din acest centru. Am putea sa-i informam in acest sens si pe cititorii nostri?

- In acest institut au fost realizate sute de descoperiri stiintifice, inclusiv descoperirea elementelor noi din Tabela lui Mendeleev si anume a nucleelor supergrele. Bunaoara, al 105-lea element din Tabela lui Mendeleev a fost numit Dubnium, in onoarea orasului in care a fost descoperit. Voi nominaliza, de asemenea, elementele sintetizate cu ajutorul acceleratoarelor cu numerele 108, 110, 112, 114, 116, 118, ceea ce confirma ideea teoretica despre existenta insulei stabilitatii a nucleelor supergrele, prezisa in urma cu 40 de ani de savantii din acest centru.

- La Dubna sint promovate si programele educationale. Tinerii beneficiaza de conditii foarte bune √ cazare, burse, baza excelenta stiintifica. Multi tineri moldoveni au trecut prin scolile stiintifice din acest institut?

- Din cite imi amintesc, vreo 15 persoane au sustinut tezele de doctor in stiinte fizice si matematice. Printre primii au fost Constantin Gudima, Anatolie Golub si Simona Sapunaru, ultimii doi in prezent locuiesc si activeaza in Israel. Altii Leonid Captari, Serghei Eliseev, Ghenadie Zinoviev sint doctori habilitati. Cel de al 3-lea in prezent activeaza in cadrul Academiei Nationale de Stiinte a Ucrainei la invitatia acesteia. Dubna ramine si in continuare o forjerie de cadre pentru alte state ale Europei si Americii. Bunaoara, fizicianul moldovean Stepan Masnic prin Dubna a ajuns la Los Atomos, SUA, in Laboratorul national de cercetari nucleare, in care au fost elaborate primele 2 bombe nucleare si aruncate in Japonia in 1945, la Hiroshima si Nagasaki.

La Institutul de la Dubna a sustinut teza de doctor si Mircea Baznat, care deja de 40 de ani colaboreaza cu specialistii din acest centru. Aici locuieste si activeaza fiica mea, Tatiana Moscalenco, doctor in stiinte fizice si matematice, director al Filialei Universitatii de Stat └M.V. Lomonosov” la Dubna.

Ar putea beneficia de studii, aparate si utilajul modern din acest centru european mai multi tineri din Moldova, cum o fac, bunaoara, cei din Georgia si Armenia (daca e sa ne comparam cu ex-republicile sovietice), dar la noi in tara, spre regret, interesul fata de fizica si alte domenii ale stiintelor reale ramine in prezent redus.

- Dle academician vorbiti-ne despre citeva rezultate ale Simpozionului international care a avut loc recent la Chisinau.

- Tema abordata la acest for stiintific constituie un domeniu modern in cercetarile savantilor. In total la lucrarile Simpozionului au participat circa 90 de cercetatori din diverse state, inclusiv 22 din Germania. O astfel de prezenta masiva din partea Germaniei se explica prin extinderea contactelor stiintifice cu acest stat. Pentru prima data au participat si reprezentanti ai Consiliului de Cercetare din Germania, care si-a oferit disponibilitatea de a initia un program bilateral de proiecte stiintifice pentru statul nostru. O contributie speciala la organizarea Simpozionului international de la Chisinau si-a adus Fondul international └Alexander von Humboldt” din Germania prin asistenta financiara acordata si prin numarul mare de fosti bursieri Humboldt. Printre ei sint profesorii Ion Tighineanu si Anatolie Sidorenco, codirectori ai Comitetului de organizare al Simpozionului nominalizat.

La Simpozion s-a decis de a pregati un Memorandum de intentii ce va semnat pina la finele anului in vederea elaborarii unui program comun cu Institutului Unificat de Cercetari Nucleare din Dubna, deschiderea cu sprijinul acesteia la Chisinau a unui Centru de tehnologii nucleare. S-a convenit, de asemenea, de a organiza anual un trening pentru tinerii cercetatori din Moldova in domeniile fizicii corpului solid, chimiei, medicinii, agriculturii, tehnologiilor informationale.

- Asa s-a intimplat dle academician, ca aparitia acestui material coincide cu ziua dvs. de nastere si a fratelui dvs. Sveatoslav Moscalenco. Cu acest prilej frumos va aducem sincere felicitari si urari de bine si succes.
Va multumim!

A dialogat
Tatiana Rotaru


http://www.moldova-suverana.md/