Perpetuum mobile vineri seara: în vizorul atenţiei - inginerii UTM

2008-06-11

Următoarea ediţie a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată în luna mai 2006, de Canalul de televiziune Moldova 1, va fi pusă pe post vineri, la 13 iunie curent, începînd cu ora 21.45.  Oamenii de ştiinţă sunt invitaţi  în faţa ecranelor azurii, prin intermediul cărora virtual vor vizita Universitatea Tehnică a Moldovei şi, în particular, pe savanţii ingineri  cu realizările lor impresionante. 

Autorii emisiunii – regizorul Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan – au întitulat primul subiect Energie regenerabile: apă, vîntul, soarele, în cadrul căruia vor fi prezentate instalaţiile proiectate şi realizate de cercetătorii Universităţii Tehnice din Moldova. La emisiune participă acad. Ion Bostan, rectorul UTM, dr. inginer, conf. univ. Ion Sobor de la catedra electromecanică şi metrologie din cadrul Facultăţii  de Energetică a UTM.

Un alt subiect realizat, de asemenea, la Universitatea Tehnică, a fost întitulat Electronica cosmică. Astfel, a fost reflectată prezentarea cărţii cu aceeaşi denumire, semnată de dr. hab., prof. univ. Tudor Ambros, şeful catedrei electromecanică şi metrologie, Facultatea  de Energetică a UTM.


      Serviciul de presă al A.Ş.M.