Perpetuum mobile vineri seara: Anul Cantemir

2008-10-15

Următoarea ediţie a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată în luna mai 2006, de Canalul de televiziune Moldova 1, va fi pusă pe post vineri, la 17 octombrie curent, începînd cu ora 17.25. Oamenii de ştiinţă sunt invitaţi în faţa ecranelor azurii pentru a fi martorii unei discuţii dintre telejurnalişti şi dr. hab. Gheorghe Bobînă, cercetător ştiinţific principal al Institutului de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice al A.Ş.M., cu privire la operele filozofice ale lui Dimitrie Cantemir.

Participant la emisiune este şi cercetătorul ştiinţific din cadrul Institutului de Filologie al A.Ş.M. Pavel Balmuş, care ne va prezenta date inedite din biografia domnitorului şi savantului enciclopedist Dimitrie Cantemir.

Serviciul de presă al A.Ş.M.