Laureaţii Concursului Naţional de Susţinere a Ştiinţei „Savantul anului – 2008” - „ECONOM”

2008-12-30

La 29 decembrie 2008, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a avut loc Festivitatea de înmînare a premiilor Concursului Naţional de Susţinere a Ştiinţei „Savantul anului – 2008” - „ECONOM”, organizat pentru a cincia oară de A.Ş.M. şi Banca de Economii S.A. La eveniment au participat preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, preşedintele Băncii de Economii S.A. Grigore Gacikevici, viceprim-ministru al R.M. Victor Stepaniuc, membrii A.Ş.M., directorii, directorii-adjuncţi, secretarii ştiinţifici ai organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, rectorii, prorectorii pentru ştiinţă ai instituţiilor de învăţămînt superior.

Amintim, că Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. a desemnat prin vot secret pe cei 4 laureaţi ai acestui concurs nominalizat.

Nominalizarea: Savantul anului în domeniul ştiinţelor umanistice

La această nominalizare, cu premiul de 50 mii de lei, învingătoare a fost recunoscută prin votul secret ai membrilor Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică dna dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În anul 2008 cercetătoarea a publicat lucrarea Cetăţi din Ţara Moldovei. Mica enciclopedie ilustrată, în care s-au fructificat rezultatele cercetărilor de circa un deceniu de activitate. Meritul incontestabil al acestei apariţii editoriale constă în prezentarea originală şi captivantă a cetăţilor moldoveneşti, începînd cu cele de pămînt şi lemn şi terminînd cu cele bastionate. Toate-s plasate într-un context istoric concret, fiind oferite cititorului informaţii utile despre domnii-fondatori ai sistemului defensiv, despre armată şi armament, echipament de protecţie, constructori de cetăţi, elemente şi metode defensive, materiale şi tehnici de construcţie ş.a. Mai mult decît atît, autoarea propune cititorului în premieră absolută variante de reconstituire a fortăreţelor dispărute, bazate pe documente de epocă şi vestigii arheologice.

O altă lucrare, care trage greu la cîntarul realizărilor ştiinţifice ale cercetătoarei Mariana Şlapac, constituie monografia Arta urbanismului în Republica Moldova. Privire în ansamblu, rezultate în parte publicate în diferite reviste şi anuare din Republica Moldova, România, Ucraina şi Rusia. Ele sunt bazate atît pe documente inedite şi cele cunoscute, cît şi pe experienţa proprie de arhitect-urbanist. Această carte de sinteză reconstituie, pentru prima dată, situaţia urbană a unui stat independent din cele mai vechi timpuri pînă în azi şi prezintă un tablou general al morfologiei urbane, însoţit de cele mai ilustrative studii de caz ale oraşelor moldoveneşti. Dna Mariana Şlapac, de asemenea, pune în discuţie formele, ţesutul şi compoziţia urbană, determinantele contextului urban.

Prin aceste şi alte cîteva lucrări publicate în 2008 autoarea s-a remarcat drept fondator al unei noi discipline comparate – castelologia comparată, al cărei obiect de studiu îl constituie evoluţia arhitecturii militare. Dna Mariana Şlapac este membru al Asociaţiei Arhitecţilor din Moldova, al Societăţii de heraldică, genealogie şi arhivistică „Paul Gore” din Moldova, al Comisiei de Istoria Oraşelor din România etc.

În anul de referinţă cercetătoarea a participat la 8 foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale, desfăşurate în Republica Moldova, România, Ucraina şu Belgia, a avut 4 lansări de carte – 2 în Republica Moldova şi 2 – în România. Lucrarea Cetăţi din Ţara Moldovei. Mica enciclopedie ilustrată a fost apreciată cu 2 premii „Ethosul românesc”.

Nominalizarea Savantul anului în domeniul ştiinţelor reale

La această nominalizare, cu premiul de 50 mii de lei, laureat al Concursului Naţional a devenit prof., dr. hab. Constantin Spînu, vicedirector al Centrului Naţional de Medicină Preventivă, pentru ciclul de lucrări ştiinţifice „Realizări în profilaxia şi tratamentul infecţiilor virale” . Cercetările se referă la combaterea incidenţei prin viroze şi optimizarea sistemului de supraveghere în sănătatea publică prin elaborarea noilor metode de profilaxie şi tratament în baza obţinerii unor remedii antivirale cu eficacitate sporită, economic avantajoasă şi accesibilă pentru populaţie. Savantul şi managerul Constantin Spînu a organizat reînregistrarea şi fabricarea în cadrul S.A. „Farmaco” a produsului medicamentos „Pacovirina”, a modernizat obţinerea substanţei biologic active, componenta de bază a produsului nominalizat prin realizarea transferului tehnologic, circumstanţe care au permis producerea unei variante noi de medicament. Valoarea produsului realizat de „Pacovirina” în 2008 a atins cota de circa 1 milion de lei moldoveneşti. Dacă ţinem cont de faptul că tratamentul de consens al unui bolnav cu hepatita virală cronică C cu remedii de import costă circa 15 mii Euro, iar tratamentul în baza Pacovirinei – 400 de Euro, deci ne putem da seama cu toţii de impactul socio-economic al acestui preparat, care se cifrează la zeci de milioane de lei.

Rezultatele obţinute au fost publilcate în 44 de lucrări ştiinţifice, inclusiv în monografia „Hepatita virală B” . În anul 2008 profesorul Constantin Spînu a participat la 5 manifestări ştiinţifice internaţionale, în cadrul cărora a fost menţionat cu medalii de aur, argint şi bronz, premii speciale şi diplome de excelenţă pentru activitatea sa prodigioasă în domeniul inovării. Proaspătul laureat s-a afirmat plenar şi în calitate de virusolog principal al Ministerului Sănătăţii, membru al Asambleei A.Ş.M., la realizarea „Programului Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D în Republica Moldova pentru anii 2007-2011”.

Nominalizarea Tînărul savant al anului în domeniul ştiinţelor umanistice

Conform deciziei Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. “Tînărul savant al anului în domeniul ştiinţelor umanistice” , cu premiul de 30 mii de lei, a fost nominalizat dr. hab. în filologie Dragoş Vicol, profesor universitar interimar, şeful catedrei filologie română a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. Pe parcursul acestui an cercetătorul şi criticul literar Dragoş Vicol a dat dovadă de o prestanţa ştiinţifică prodigioasă, concretizată într-un nou studiu monografic Sadoveniană. Sinteze critice, în alte 33 de studii şi articole ştiinţifice, publicate în reviste naţionale şi internaţionale, precum şi cu participări la circa 20 de simpozioane şi conferinţe ştiinţifice internaţionale de referinţă.

Potrivit exegetului Mihail Dolgan, atractivitatea formulei ştiinţifico-critice a doctorului habilitat Dragoş Vicol provine din împletirea iscusită a trei stiluri: stilul de investigaţie ştiinţifică propriu-zisă, stilul creator-artistic şi stilul cu nerv pamfletar. Descrierea analitică, pe orizontală şi verticală a operei lui Mihail Sadoveanu e efectuată cu abilitate şi chiar cu dezinvoltură nativă anume prin intermediul acestui „aliaj”, precum şi pe calea unei fructificări optime a bogatelor şi variatelor surse critico-ştiinţifice, lecturate cu mare atenţie.

Nominalizarea Tînărul savant al anului în domeniul ştiinţelor reale

Conform aceleiaşi decizii a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., la nominalizarea Tînărul savant al anului în domeniul ştiinţelor reale” , cu premiul de 30 mii lei, a devenit doctorul în ştiinţe fizico-matematice Denis Nica, şeful laboratorului „Fizica structurilor multistratificate cu magnetici moleculari” din cadrul facultăţii de fizică a Universităţii de Stat din Moldova. Interesele ştiinţifice ale acestui talentat tînăr savant ţin de domeniul nanofizicii. S-a manifestat ca fizician-teoretician, studiază diferite proprietăţi ale structurilor nanodimensionale – obiectelor fizice cu dimensiuni spaţiale nanometrice. În anul 2008 a obţinut rezultate interesante şi importante în aspect teoretic şi aplicativ, care ar permite de a majora viteza de funcţionare a dispozitivelor electronice (calculatoarelor, telefoanelor mobile, audio- şi video-plăierelor), desigur pe bază de nanostructuri.

În baza rezultatelor obţinute în 2008 a publicat 3 articole în reviste ştiinţifice internaţionale de prestigiu: 2 articole – în Applied Physics Letters şi unul – în Physical Review B, 2 articole - în revista ştiinţifică naţionlă Studia Universitatis. A prezentat 20 de rapoarte la conferinţe ştiinţifice internaţionale, care şi-au ţinut lucrările în Republica Moldova SUA, Rusia, Italia, Japonia, Brazilia, Ucraina şi Republica Belarus.

Ca executant principal dr. Denis Nica a participat la realizarea a trei proiecte internaţionale de cercetare, finanţate de fondurile INTAS, CRDF, Fondul de Cercetări Fundamentale din Rusia, în cadrul cărora s-a deplasat la Universitatea din California (Riverside, SUA) şi la Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova (Rusia), unde în comun cu experimentatorii de acolo a cercetat proprietăţile optice şi termice ale nanostructurilor.

În cadrul aceleiaşi festivităţi au fost omagiaţi şi învingătorii Concursului Topul celor mai valoroase 10 inovaţii ale anului 2008, pe care îi vom prezenta într-un material aparte.

Tatiana Rotaru