Dezvoltarea economiei şi implementarea inovaţiilor sînt interconexe

2009-01-30

CHIŞINĂU, 29 ianuarie. /Coresp. "Novosti - Moldova" Nikita Liubimov/. "Dezvoltarea economiei şi implementarea inovaţiilor pentru stat în ansamblu sînt interconexe", - a declarat joi preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei Gheorghe Duca în cadrul mesei rotunde "Politici şi posibilităţi pentru inovaţii în RM". După cum comunică agenţia NOVOSTI-MOLDOVA, dezbaterile au fost organizate în cadrul Expoziţiei naţionale "Fabricat în Moldova" de Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Agenţia pentru Inovare şi Transfer de Tehnologii.

"Pentru dezvoltarea economiei este necesară implementarea inovaţiilor. Trebuie ca ele să nu fie străine, ci propuse de savanţii locali. Proiectele sînt selectate de Agenţia pentru Inovare şi Transfer de Tehnologii. Moldova are potenţial ştiinţific. De asemenea trebuie să ţinem minte că investiţiile în ştiinţă sînt recuperabile şi suficient de avantajoase, contribuie la dezvoltarea statului. Nu există nici o ţară dezvoltată, în care n-ar fi finanţată ştiinţa şi cercetările ştiinţifice", - a menţionat Duca.

La lucrările mesei rotunde au participat şi reprezentanţi ai Cabinetului de Miniştri, cercurilor de afaceri, conducători ai centrelor ştiinţifice şi universităţilor.

"Susţinerea cercetărilor contribuie la dezvoltarea economiei în ansamblu. În anul 2004 finanţarea ştiinţei în Moldova constituia 0,18% din PIB, în 2008 - 0,7%. În 2012 această cifră poate ajunge la 1%. În republică trebuie dezvoltat domeniul, unde există deja experienţă, atunci vom avea posibilitate să vedem influenţa considearbilă a ştiinţei asupra dezvoltării economiei", - a specificat Duca.

În anul 2008 la Agenţia pentru Inovare şi Transfer de Tehnologii (AITT) au fost prezentate 211 proiecte. Printre ele din domeniul biologiei, chimiei şi ecologiei - 90, fizicii şi ingineriei - 76, medicinei - 30. Şaptesprezece elaborări se planifică să fie implementate pe parcursul anului 2009.

"Acordăm prioritate proiectelor dezvoltării businessului mic şi mediu. În epoca globalizării fiecare ţară trebuie să identifice nişa sa în producerea de mărfuri şi servicii", - a spus directorul Agenţiei pentru Inovare şi Transfer de Tehnologii Ghenadie Cernei.

"Pentru muncă în parcuri ştiinţifice şi incubatoare sînt necesare cadre respective. În prezent ele se pregătesc prin traininguri şi seminare. În secolul tehnologiilor digitale este raţional de a utiliza parcurile ştiinţifice combinate, unde o parte din oameni este concentrată întro anumită încăpere, iar alţii conlucrează şi realizează cercetări cu ajutorul tehnologiilor moderne de comunicaţii. La munca în parcuri şi incubatoare trebuie cooptaţi studenţii", - a menţionat Anatolie Bucatînschi, şef al Direcţiei infrastructură inovaţională a AITT.

În prezent Academia de Ştiinţe şi Guvernul RM au semnat un acord de parteneriat pe perioada anilor 2009-2012.

http://newsmoldova.md/