Ziua de 22 aprilie a fost declarată de ONU – Ziua Mondială a Pămîntului. Noţiunea de pămînt are multiple sensuri şi se foloseşte în diferite situaţii. Planeta Tera, Globul pămîntesc deseori se numesc Pămînt. În alte sensuri pămîntul este uscatul, o insulă în ocean, bătătura de lîngă casă, ţărmul mări, lotul funciar, orice suprafaţă de teren.
Pământul în sensul de teren are două dimensiuni: „E lung pămîntul // Ba e lat ...”. Însă în cele mai dese cazuri noţiunea de pămînt este folosită în alt sens. Ea substituie noţiunea de sol. În acest sens pămîntul este „rodnic”, fertil, bogat ... Pămînt şi apă cereau Xerx şi Darius a lui Cohistaspe de la ţările cucerite de hoardele perşilor.
Despre acest pămînt, spunea Decebal, nu-l va ceda nici dacă ar veni „Zamolxe cu-n întreg popor de zei // şi nu le-am da nici lor pămînt // căci ei au cerul lor”.
Acest pămînt, scris cu literă mică, trezeşte un sentiment cald de patrie, de baştină, de ceva apropiat şi scump. Acest pămînt, este calitativ, bogat şi are trei dimensiuni. Sic vobis terra levis – Să vă fie pămîntul uşor – scriau romanii pe pietrele funerare (noi spunem: „ţărînă uşoară”).
„Pământul nostru-i scump şi-i sfânt // Căci el mi-i leagăn şi mormînt” -  nota poetul Gh. Coşbuc în renumita poezie „Noi vrem pămînt”. Bineînţeles, în orice sens pămîntul merită a fi menţionat şi sărbătorit la nivel internaţional. Pentru Republica Moldova pămîntul mai are şi sensul de cea mai preţioasă bogăţie naturală. Desigur, în acest caz pămîntul în sens de sol – mijloc de producţie în agricultură, bogăţie care în decursul veacurilor a hrănit populaţia -  ne-a adus faima de ţară bogată şi înfloritoare. Ne-am mîndrit mereu cu cernoziomurile noastre, cele mai roditoare soluri. Cîmpurile mănoase ale Moldovei au condiţionat creşterea populaţiei şi valorificarea fără limită a solurilor.
 Dimitrie Cantemir scria că moldovenii „puţin ară, puţin seamănă, dar culeg mult ... roadele bogate ale pământului îi scot din sărăcie aproape fără voia lor”.
 Dar în urma folosirii multiseculare pămînturile moldave s-au uzat şi au degradat. Lucrarea sistematică a distrus structura grăunţoasă a stratului superficial al cernoziomurilor. Solul s-a tasat, la suprafaţă se formează crusta. Conţinutul de humus - bogăţia şi potenţialul energetic al solului - din an în an se reduce. Pe pante solul este distrus de eroziune ce activează alunecările de teren. Devine negativ bilanţul elementelor nutritive din sol, strict necesare plantelor agricole. Masele de sol, spălate de pe pante, se depun în văi şi la bazele versanţilor, acoperind solurile fertile.
Pămîntul – solul prezintă o bogăţie naturală indispensabilă. Ea poate fi folosită în decurs de decenii şi secole, însă numai cu condiţia păstrării calităţii lui, complexului de proprietăţi naturale ce îi asigură potenţialul productiv. În practica mondială există foarte multe exemple, cînd folosirea multiseculară a solului nu a condus la degradarea lui, ci din potrivă a condiţionat îmbunătăţirea şi majorarea productivităţii lui. În Olanda, bunăoară, solurile puţin productive, sustrase de sub apele mării, au devenit fertile. Pe suprafeţe considerabile din Ţările Baltice se majorează sistematic conţinutul de humus şi productivitatea solurilor valorificate.
 Cernoziomurile posedă un potenţial înalt de fertilitate, care în pofida atitudinii negospodăreşti şi folosirii deseori nechibzuite, lipsei totale de măsuri protecţioniste, în mod fericit asigură încă o productivitate considerabilă. Acest conservatism al cernoziomurilor ne-a sugerat încrederea că asemenea soluri nu degradează, că rodnicia lor este veşnică şi că pot fi folosite fără nici o compensare. Această încredere, bineînţeles, este iluzorie şi neîntemeiată.
De Ziua Pămîntului este cazul să ne amintim de problemele principalei bogăţii naturale a ţării noastre, să conştientizăm faptul că solul necesită o atitudine grijulie, responsabilă din partea noastră, mereu protejîndu-l. Pămîntul este garanţia nu numai a existenţei noastre, dar şi a generaţiilor viitoare – să conştientizăm acest lucru!
       
Andrei Ursu,
academician.