Încercări interlaboratoare în domeniul calităţii apelor

2009-06-12

Centrul de Monitorizare a Calităţii Apelor, creat în conformitate cu obiectivele Programului de Stat „CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE ŞI DE MANAGEMENT ALE CALITĂŢII APELOR” (cifrul 09.832.08.01A, AŞM), propune inspectoratelor, organizaţiilor, laboratoarelor specializate în domeniul calităţii apei, de a participa la încercări interlaboratoare (determinarea parametrilor chimici în probe de apă naturală), cu scopul respectării cerinţelor managementului calităţii analizelor chimice conform SM SR EN ISO/CEI 17025:2006.

Organizatorii încercărilor interlaboratoare sunt LÎ „GEOLAB” şi Laboratorul Spectroscopia Atomică, acreditate conform cerinţelor SM SR EN ISO/CEI 17025:2006 de Centrul de Acreditare în domeniul Evaluării Conformităţii Produselor.

Condiţii de participare

Organizarea încercărilor interlaboratoare va fi efectuată conform cerinţelor ISO/IEC WD 17043.3 „Conformity assessment – General reguirements for proficiency testing” care sunt în elaborare de ISO „Commitee on conformity assessment (CASCO).

1. Descrierea şi prelevarea probei

Proba de apă naturală va fi aprobată conform cerinţelor GOST 2874-82 şi 24481.Volumul total al probei 60,0 l va fi amestecat într-un vas. După amestecare, un volum de 30,0 l va fi separat şi conservat pentru analiza metalelor grele. Restul volumului de 30,0 l va fi rezervat pentru analiza altor parametri chimici. În probele de apă conservate vor fi adăugător introduse concentraţii cunoscute de metale grele ce urmează a fi determinate. În fiecare laborator vor fi prezentate cîte 1,5 l probă de apă naturală şi 1,5 l conservată pentru determinarea metalelor grele şi a altor parametri chimici. Probele vor fi prezentate fiecărui laborator în ziua de aprobare cu actul de prelevare.

2. Parametri chimici pentru încercările de laborator

Sodiu, potasiu, calciu, magneziu, duritatea, nitraţi, nitriţi, sulfaţi, cloruri, bicarbonaţi, fluoruri, reziduu sec, fier, plumb, cadmiu, nichel, crom.

Se recomandă minimum şase repetări pentru fiecare parametru chimic.

3. Prezentarea rezultatelor

Rezultatele trebuie prezentate în următorul mod pentru fiecare metodă:

  • metoda de cercetare
  • metoda de prelucrare a probei
  • rezultate pentru fiecare repetare, concentraţiile medii, incertitudinea obţinută.

Rezultatele încercărilor se vor prezenta în formă de raport de încercări conform SM SR EN ISO/CEI 17025:2006 şi în formă electronică (Word sau Excel).

Persoana responsabilă
Şef LÎ „GEOLAB”
Dr. Bogdevici Oleg

Tel.: 73-90-81
e-mail: [email protected]