Bureţii magnetici, buni la curăţarea operelor de artă

2007-09-11

 Operele de artă ar putea fi curăţate acum cu buretele. Este vorba despre un burete cu totul special, cu proprietăţi magnetice.

Invenţia aparţine unor cercetători italieni de la Universitatea din Florenţa.

Aceştia au creat un gel special, care are în componenţa sa numeroase particule de fier de mici dimensiuni, şi care trebuie să fie aplicat pe operele de artă murdare, cum sunt tablourile, statuile sau tapiseriile vechi.

Gelul are în compoziţia sa nanoparticule cu proprietăţi magnetice, precum şi substanţe care absorb mizeriile de pe operele de artă.

Gelul, odată aplicat pe un tablou, de exemplu, începe să se întărească iar substanţele cu rol de curăţare devin active, fără a se lipi însă de pânză.

Astfel, gelul special joacă rolul unui adevărat burete magnetic.

Buretele este apoi extras de pe opera de artă cu ajutorul unui simplu magnet.

Invenţia cercetătorilor italieni este considerată ca fiind foarte avansată şi utilă pentru restauratori.

Şi asta pentru că gelurile folosite până acum la curăţarea operelor de artă puteau crea numeroase probleme, mai ales atunci când trebuiau luate de pe pânzele picturilor sau de pe fresce.

 

http://www.bbc.co.uk/romanian