Premiul Nominal „Grigore Vieru” a fost înmânat

2010-02-15
 

A fost înmânat Premiul Nominal Grigore Vieru la prima sa ediţie, instituit de Academia de Ştiinţe a Moldovei la 19 ianuarie 2009. Evenimentul s-a produs în cadrul Conferinţei ştiinţifice internaţionale, consacrate aniversării a 75-a de la naşterea poetului academician Grigore Vieru, ce şi-a ţinut lucrările pe 13 februarie curent. Conform deciziei Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM din 22 decembrie 2009, primul laureat al acestui prestigios premiu, în valoare de 30 mii de lei, fost desemnat dr. hab. Vasile Bahnaru, director interimar al Institutului de Filologie al A.Ş.M., pentru monografia Elemente de semasiologie română. Studiul monografic nominalizat reprezintă o realizare de pionierat în filologia noastră şi examinează multilateral tot spectrul de probleme de semantică lexicală referitoare la limba română.

Moderator al acestei conferinţe, acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, a scos la lumină şi alte detalii importante cu privire la această distincţie academică, instituită acum un an. Premiul Nominal Grigore Vieru va fi, începând cu anul 2010, un premiu comun al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi al Academiei Române. Într-un an această distincţie academică se va acorda pentru cercetare, iar în următorul an – pentru creaţie.

Totodată, preşedintele AŞM a adus la cunoştinţa celor prezenţi şi despre proiectele Academiei de Ştiinţe pentru anii 2010-2012, mizând în realizarea lor şi pe concursul Guvernului Republicii Moldova. În acest şir de acţiuni se înscriu editarea operelor complete (poezie, publicistică, cugetări) ale poetului Grigore Vieru; traducerea lor în cel puţin trei limbi de circulaţie internaţională: engleză, franceză şi germană; digitalizarea în cadrul Radioteleviziunii Naţionale a înregistrărilor audio/video cu Grigore Vieru pentru Fondul de Aur; instituirea a unei burse anuale pentru tinerii doctoranzi din străinătate, care studiază la Chişinău.

Amintim că Grigore Vieru a decedat acum un an un urma unui tragic accident rutier. Conferinţa ştiinţifică internaţională, consacrată aniversării a 75-a de la naşterea poetului academician Grigore Vieru, Doctor Honoris Cauza al AŞM, s-a înscris în suita de evenimente ştiinţifice şi culturale, organizate la nivel naţional şi internaţional de ziua naşterii poetului.

Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM
Tel.: 27-41-93

Reportaj foto...