Concurs!!! Burse în Marea Britanie pentru copiii supradotaţi

2010-02-16

Centrul de Asistenţă Educaţională "EXCEL", în parteneriat cu Academia de Ştiinţe a Moldovei organizează, sâmbătă, 20 februarie 2010, în incinta Liceului AŞM, cea de-a II-a ediţie a Concursului Naţional "EdUKation".

Obiectivul concursului este de a stimula competitivitatea elevilor supradotaţi şi de a oferi posibilităţi extinse de manifestare şi demonstrare a propriilor dexterităţi în domeniul lingvistic şi cel al ştiinţelor reale.

Celor mai buni elevi li se vor oferi burse de studii în Marea Britanie.
De asemenea, câţiva tineri ingenioşi şi talentaţi vor fi înmatriculaţi la Liceul AŞM, fără a participa la concursul de admitere.

La această etapă finală a concursului participă 120 de elevi din clasele: IX, X, XI, XII de la liceele din Republica Moldova. Precizăm aici că, începând cu anul 2010, în concurs au fost incluşi şi elevii din clasele a IX-a, care vor susţine două teste: unul - de inteligenţă, iar cel de-al doilea - de erudiţie.

Potrivit Regulamentului, disciplinele încadrate în concurs sunt: limba engleză, matematica, chimia, fizica.

Lucrările vor fi evaluate de către un juriu din care fac parte reprezentanţi ai Centrului de Asistenţă Educaţională "EXCEL" şi ai Liceului AŞM.

Înregistrarea participanţilor la concurs începe la ora 10:00.
Desfăşurarea concursului - 10:30 - 12:00.

Ceremonia de anunţare a învingătorilor concursului este programată duminică, 21 februarie 2010, ora 11:00, la Liceul AŞM, situat pe str. Sprâcenoaia, nr. 1, mun. Chişinău (sector Telecentru, un cartier mai sus de str. Academiei).

Amintim că etapa regională a concursului s-a desfăşurat în 8 februarie 2010, la Bălţi, Cahul, Chişinău, Comrat. Prima ediţie a concursului "EdUKation" a avut loc în anul 2009, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al RM.

Notăm că Marea Britanie oferă aceste burse tinerilor supradotaţi din RM, graţie colaborării fructuoase stabilită între Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Societatea Regală din Londra, capitală vizitată recent de conducerea AŞM.

Rugăm colegii din presa scrisă şi Radio TV să aducă această importantă informaţie la cunoştinţa elevilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.


Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-27