Vasile Coroban – 100 ani de la naştere: conferinţă ştiinţifică, 18.02.2010, ora 11:00

2010-02-17
 

Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Uniunea Scriitorilor din Moldova organizează joi, la 18 februarie curent, începând cu ora 11.00, în Sala Mică a AŞM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1, etajul II), conferinţa ştiinţifică consacrată jubileului de 100 de ani de la naşterea scriitorului şi criticului literar, doctorului habilitat Vasile Coroban (1910-1984), care a activat în mai multe funcţii în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, inclusiv în cea de şef al Sectorului de teorie literară. Scriitorul şi criticul literar Andrei Ţurcanu, în poemul său Moşneagul, a consemnat următoarele cu privire la această personalitate notorie a culturii noastre naţionale: „... A urât mediocritatea, /pe care nesăţios a strivit-o mereu între dinţi /cu pofta vegetarianului /ce mestecă primăvara devreme /şumuiege de salată de seră. /Niciodată nu arăta mai tânăr /ca în momentele acestor sieste! /Dar era şi el comestibil. /Pentru o specie de termite /dintre cele mai vitale /a fost chiar hrana preferată. /Spre sfârşit /neatinsă-i rămase numai fruntea socratică, /sub care era ticsită /o bibliotecă întreagă. /În granitul ei /mulţi şi-au dezbătut dinţii / (chiar şi unii cu fălcile de fontă). /Poate de aceea s-a crezut că e foarte puternic /şi că va muri doar otrăvit /din muşcătura propriei limbi. /A murit însă de inimă /într-o dimineaţă, /subit, /când, după multe zile ploioase, / deasupra oraşului s-a arătat soarele".

Programul de lucru al conferinţei ştiinţifice include 5 comunicări ştiinţifice, pregătite de cei care l-au cunoscut sau i-au savurat din cuvântul scris şi expresia profund ştiinţifică, dar, totodată, şi accesibilă, pe alocuri mucalită: Vasile Coroban şi ideea specificului naţional - dr. hab. Alexandru Burlacu; Enciclopedismul lui Vasile Coroban - acad. Mihai Cimpoi; Vasile Coroban între invidie şi milă - Vasile Guţuleac, şeful Direcţiei Cultură, Glodeni; Misiunea şi personalitatea criticului - dr. hab. Anatol Gavrilov; Vasile Coroban şi literatura universală - dr. hab. Sergiu Pavlicenco.

Alte detalii la reliefarea portretului savantului Vasile Coroban vor prezenta în luările lor de cuvânt dr. hab. Andrei Ţurcanu, scriitorii Vladimir Beşleagă şi Valeriu Matei, m. cor. Nicolae Bileţchi, dr. conf. Ana Bantoş, dr. Dumitru Apetri ş.a.

În cadrul conferinţei ştiinţifice va fi lansată cartea Vasile Coroban - un arbitru într-o lume a arbitrarului, prezentată de dr. ing. Gheorghe Prini, directorul Editurii „Ştiinţa".

E cazul să menţionăm şi următoarele: pentru eternizarea numelui criticului literar, omagiat de noi astăzi, redacţia revistei „Săptămâna" (redactor-şef Viorel Mihail) încă în 1995 a iniţiat Premiul anual „Vasile Coroban", în valoare de 2500 lei, predestinat pentru familiile nevoiaşe ale unor scriitori, trecuţi în lumea celor drepţi, precum şi pentru unii oameni de litere şi artă care s-au confruntat cu grave probleme materiale. Printre beneficiarii Premiului „Vasile Coroban" au fost familiile lui Vasile Coroban, Alexandru Cozmescu, Petru Zadnipru, Liviu Deleanu, Igor Vieru, precum şi Dumitru Fusu, Gheorghe Vodă, Zinaida Circova, Raisa Lungu-Ploaie etc., ultimii din 2009 sunt talentaţii fraţi Lilia şi Dumitru Pocitari.

La conferinţa ştiinţifică, consacrată jubileului de 100 de ani de la naşterea scriitorului şi criticului literar Vasile Coroban, sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM
27-41-93