Problema lui Jezek şi Kepka face mai mult decât un milion de lei

Svetlana Cojocaru, vicedirector al Institutului de Matematică şi Informatică (IMI) al AŞM, doctor habilitat în informatică. A absolvit facultatea de matematică şi cibernetică (în prezent – matematică şi informatică) a USM (1974). A susţinut teza de doctor la Institutul de Cibernetică al Academiei de Ştiinţe din Ucraina (Kiev, 1982), cea de doctor habilitat – la Institutul de Matematică şi Informatică al AŞM (2007). Este deocamdată prima şi unica femeie la noi, în RM, cu titlu de doctor habilitat în informatică. Autor a peste 130 de lucrări, publicate în ţară şi peste hotare, inclusiv la prestigioasele edituri Springer, Birkhäuser Verlag, IOS Press etc. Candidat la funcţia de director al Institutului de Matematică şi Informatică al AŞM, alegeri care se vor desfăşura în această primăvară.

– Dna doctor Svetlana Cojocaru, la 4 martie curent va avea loc Sesiunea a XII-a a Asambleei AŞM cu privire la activitatea ştiinţifică din anul 2009. Făcând o retrospectivă în anul trecut, marcat de recesiunea mondială, v-aş întreba cum a fost 2009 pentru matematicieni?

– În pofida faptului că a fost un an mai dificil din punct de vedere financiar, am reuşit să-l finalizăm cu rezultate frumoase: colaboratorul IMI, prof. Dumitru Lozovanu, a cucerit Premiul Concursului Naţional „Savantul anului”, dr. hab. Victor Şcerbacov a soluţionat o problemă, formulată cu mai mulţi ani în urmă de către matematicienii cehi Jezek şi Kepka. Vă imaginaţi care-i fericirea pentru un confrate de al nostru: cineva se va bucura enorm astăzi, când va câştiga în business primul milion de lei, iar un matematician că a rezolvat o problemă foarte dificilă, asupra căreia şi-au frământat minţile ani de zile mai mulţi savanţi de pe Terra. Soluţia a fost găsită la Chişinău. Să nu te bucuri din tot sufletul?! Cu atât mai mult, că rezultatele soluţionării acestei probleme au perspective reale de aplicare în criptografie (secretizarea informaţiei în baza unui cod – în cazul dat elaborat cu utilizarea teoriei quasigrupurilor).

Totodată, dacă ne referim la succese, nu vom trece cu vederea faptul că tânărul cercetător Vladimir Rogojin a susţinut teza de doctor în informatică la Universitatea Turku din Finlanda. E o performanţă, de ce nu, să obţii un titlu ştiinţific recunoscut deja în Europa? Lista acestor realizări ar putea fi continuată şi chiar mi-ar face o deosebită plăcere să fac acest lucru, dar spaţiul unui material de ziar nu ne permite să abuzăm de exemple.

– Dar dacă ne referim la istoricul IMI: ce a fost, ce este şi care-i perspectiva de dezvoltare a institutului?

– În cei 46 de ani de existenţă Institutul de Matematică şi Informatică s-a afirmat ca un centru de cercetări avansate, cu specialişti recunoscuţi în ţară şi peste hotare, cu tradiţii şi şcoli, cu un colectiv bine conturat. Institutul deţine o poziţie de lider în astfel de domenii, precum este algebra, logica matematică, geometria, topologia, ecuaţii diferenţiale, modelare matematică şi optimizare, metode numerice, programare, tehnologii informaţionale.

Nu am vrea, însă, să se creeze impresia că am ancorat într-un golf liniştit, ferit de furtuni şi valuri. Din contra, institutul nostru se confruntă cu o serie de probleme, dintre care aş vrea să menţionez doar două: tematica cercetărilor şi continuitatea generaţiilor.

Referitor la prima chestiune voi menţiona că în 2010 finalizăm temele instituţionale şi în acest sens este oportun să decidem: încotro mergem? Un imperativ al timpului îl constituie asigurarea consecutivităţii: cercetare fundamentală – aplicativă – implementare. Aceasta înseamnă o îmbinare armonioasă a cercetării propriu-zise cu propunerea unor soluţii practice, orientarea tematicii ştiinţifice spre un impact mai accentuat asupra soluţionării problemelor ţării. Un alt obiectiv ţine de asigurarea competitivităţii pe plan internaţional. Deci, trebuie să luăm o decizie, care ar îmbina toate aceste doleanţe, aspiraţii şi ar satisface concomitent o serie de criterii – de regulă, contradictorii. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim şi la posibilitatea obţinerii finanţării din surse extrabugetare. Cunoaştem, că în Occident cercetările în mare parte sunt finanţate de industrie. Ce putem face noi, în condiţiile ţării noastre, unde sectorul real al economiei a degradat şi nu este capabil să investească în produse ştiinţifice? O soluţie ar putea fi cooperarea la toate nivelurile: intrainstituţional, interdepartamental, internaţional.

Cea de a doua problemă, una din cele mai acute, ţine de asigurarea institutului nostru cu tineri cercetători. Analizând repartiţia personalului după vârstă în IMI (şi nu numai) constatăm că avem doar 4 colaboratori cu vârsta între 36 şi 45 de ani. Această “gaură” s-a format în rezultatul reducerilor şi plecărilor masive, care au avut loc în 1999. S-au făcut încercări pe toate căile posibile de a ameliora situaţia, angajând masiv tineri, studenţi, încât astăzi am atins nivelul de 32 de colaboratori cu vârsta sub 35 de ani. Spre regret, nu toţi aceşti băieţi şi fete vor rămâne în continuare să muncească în institut. După ce vor acumula o anumită experienţă de lucru şi vor susţine tezele de doctor vor pleca în străinătate, aşa cum au procedat deja mulţi tineri talentaţi. Acolo li se propun condiţii mult mai bune decât le putem oferi noi la Chişinău. Dacă nu vom reuşi să redresăm urgent situaţia, în primul rând, e vorba de lipsa unui acoperiş ca să nu zic de apartament, este iminentă într-un viitor apropiat o gravă criză de cadre. Cauzele, care au creat o astfel de situaţie, poartă un caracter atât global, cât şi la nivel de ţară. În multe state cercetarea în domeniul matematicii şi informaticii este mai puţin atractivă pentru tineri decât munca în companii profitabile. Acest fapt a fost constatat şi la reuniunea Societăţilor Matematice Europene din 2001 (Berlingen, Elveţia). Având un caracter global, această tendinţă se manifestă deosebit de acut în Republica Moldova: salarii derizorii pentru începători, posibilităţi mai mari de a-şi câştiga existenţa în companii, bănci sau alte instituţii private, imposibilitatea de a-şi procura o locuinţă. Într-adevăr, dacă un tânăr absolvent se va angaja la noi la institut şi va economisi integral salariul său pe parcursul unui an, această sumă îi va ajunge să-şi procure ... 1 metru pătrat de locuinţă. Situaţia aceasta este discriminatorie, în special, faţă de absolvenţii de la ţară, care din lipsuri de ordin material nu-şi pot valorifica potenţialul de cercetător. Legăm anumite speranţe în acest sens de liceul şi Universitatea AŞM.

– În prezent în culuoarele puterii, dar şi în mass-media se discută activ despre „decentralizarea” cercetărilor. Care e opinia dvs. în acest sens?

– În calitatea mea de informatician mă conduc de următorul principiu – dacă un sistem este operaţional, e bine să-l laşi să funcţioneze în continuare. Or, cei 5 ani, care au trecut de la adoptarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, au demonstrat că sistemul construit în baza lui funcţionează şi funcţionează bine. Aş vrea să aduc un singur exemplu: în institutul nostru în anul 2009 am avut în derulare 22 de proiecte. O bună parte din ele au fost executate de colective create ad-hoc (art. 132 din Cod), în colaborare cu colegii de la USM, Universitatea de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţeanu”, UTM, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul în Chişinău).

În aceste dezbateri se fac referinţe la anumite „standarde europene” în managementul cercetării. Dar astfel de standarde, pur şi simplu, nu există! În ţările Uniunii Europene găsim diverse modele de gestionare a acestui domeniu. Republica Moldova şi-l are pe al său, care s-a dovedit a fi unul viabil. Putem continua analogia cu un sistem informatic: implementarea lui întotdeauna este însoţită de modificări, cauzate de necesitatea perfecţionării lui, de necesitatea adaptării la anumite condiţii noi. Să stabilim, deci, ce anume trebuie de perfecţionat şi să lucrăm în această direcţie. –

Vă mulţumesc pentru interviu!

Tatiana Rotaru