Secţia de Ştiinţe Exacte şi Economice şi-a desemnat noii directori

2010-03-17

 Conform hotărârii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM din 14 decembrie 2009, la 15 martie curent a avut loc Adunarea Secţiei de Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM, având drept scop alegerea directorilor instituţiilor de cercetări din cadrul ei. În cuvântul său de deschidere a întrunirii  savanţilor membrul corespondent Ion Tighineanu, vicepreşedinte al AŞM, a menţionat oportunitatea acestei acţiuni în vederea promovării a noi cadre la posturile de conducere sau a celora care deja s-au afirmat pe parcursul ultimilor ani ca buni manageri în structurile de cercetare şi inovare. În acest sens, nu pot fi neglijate nici aşteptările societăţii şi guvernării actuale de la oamenii de ştiinţă – să vină cu propuneri şi elaborări concrete în soluţionarea unei sau altei probleme, iar în ansamblu – cu o contribuţie concretă la dezvoltarea durabilă a ţării.
     Concursul a fost lansat în 4 institute de cercetări din cadrul Secţiei de Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM – Institutul de Fizică Aplicată (IFA), Institutul de Matematică şi Informatică (IMI), Institutul de Energetică (IE) şi Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS). Astfel, au fost înregistraţi 6 candidaţi, câte 1 la IFA şi IMI, şi câte 2 la IE şi IEFS. Potrivit celor relatate de vicepreşedintele AŞM, între 9 şi 12 martie curent, au avut loc adunările cercetătorilor ştiinţifici titulari din institutele respective, unde au fost audiate programele candidaţilor la funcţia de director. După dezbateri şi votarea secretă fiecare candidat s-a prezentat la adunarea Secţiei de Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM cu o recomandare-susţinere din partea colectivului.
 Membrul corespondent Leonid Culiuc, absolvent al Institutului Politehnic din Chişinău, candidat la funcţia de director al Institutului de Fizică Aplicată al AŞM, a activat deja în această funcţie în două rânduri pe parcursul aproape a 10 ani. Deci, este bine cunoscut în colectivul său şi a primit mandatul de recomandare pentru a se prezenta la adunarea generală a Secţiei de Ştiinţe Exacte şi Economice.
 Ceilalţi candidaţi la funcţia de director, care mai tineri, care cu o experienţă de muncă impresionantă, n-au deţinut acest post anterior, deci, au venit la această adunare cu multe emoţii pentru a-şi prezenta programele de activitate şi a răspunde la întrebările membrilor Secţiei cu privire la perspectiva de dezvoltare a institutelor respective. De exemplu, dna Svetlana Cojocaru, prima şi unica deocamdată femeie doctor habilitat în informatică, candidat la funcţia de director al Institutului de Matematică şi Informatică al AŞM, ultimii 11 ani a activat în  funcţiile de secretar ştiinţific şi de vicedirector ştiinţific. Aşadar, această cercetătoare a trecut o bună şcoală ştiinţifică şi administrativă în cadrul institutului, colegii ei fiind convinşi că ea îl va conduce eficient şi în continuare, venind în acest sens cu probe şi argumente.
 La funcţia de director al Institutului de Energetică au candidat două persoane: actualul vicedirector ştiinţific pe parcursul a 6 ani, Vladimir Berzan, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, profesor universitar, având la activ aproape 200 de lucrări publicate, între ele şi 12 monografii; dr. Nicolae Covalenco, autor a 4 publicaţii ştiinţifice, inclusiv o monografie, 3 lucrări metodice, 18 brevete de invenţie. Primul candidat a activat întreaga viaţă, începând cu anul 1972, în cadrul Institutului de Energetică; cel de al doilea a condus Catedra „Electrificarea agriculturii şi acţionări electrice” (1987-1992) la Institutul Politehnic din Chişinău şi laboratorul ştiinţific „Elat”. Din 1992 s-a lansat în business, creând „Casalux” SRL, rezident al Parcului ştiinţifico-tehnologic „Academica”, „Travel Teach Group” SRL, „Centrul Naţional Didactic” SRL, „Liceul de Ştiinţe şi Tehnologii Moderne” SRL.
 Alţi doi candidaţi au concurat la funcţia de director al Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică. Primul este dr. în economie Gheorghe Costandachi, care a acumulat o bună experienţă în cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat în perioada 1997-2006 şi în alte câteva organizaţii ca manager, din 2006–prezent este cercetător ştiinţific principal, şef al Centrului „Bazele ştiinţifice ale statisticii”, vicedirector ştiinţific al IEFS, a publicat 56 de lucrări ştiinţifice. Cel de al doilea candidat este tânărul doctor habilitat în economie Alexandru Stratan, în vârstă de 34 de ani, activează în cadrul Universităţii Agrare de Stat din Moldova în calitate de conferenţiar universitar şi s-a afirmat deja în cercetare, publicând peste 80 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 monografii şi 2 manuale.
 Toţi cei 6 candidaţi la 4 funcţii de directori ai institutelor academice şi-au prezentat programele de activitate, au răspuns la întrebările conducerii AŞM şi a membrilor Secţiei de Ştiinţe Exacte şi Economice; în susţinerea lor au luat cuvântul savanţii prezenţi în sală. Au urmat alegerile în mod secret a noilor directori, rezultatele fiind aduse la cunoştinţa participanţilor la adunare.
În primele două cazuri, după cum am menţionat, au participat la concurs câte o singură candidatură. Membrilor Secţiei nu le-a rămas decât să accepte sau să respingă persoana propusă de institutele respective. Astfel, membrul corespondent Leonid Culiuc a fost ales în calitate de director al Institutului de Fizică Aplicată al AŞM cu 45 de voturi pro, fiind găsit în urnă doar un singur vot contra. Dna Svetlana Cojocaru a devenit director al Institutului de Matematică şi Informatică al AŞM cu susţinerea a tuturor votanţilor. Cât priveşte alegerea directorilor la celelalte două subdiviziuni academice, membrii Secţiei au acordat prioritate cu o majoritate de voturi dr. hab. Vladimir Berzan, desemnat în funcţia de director al Institutului de Energetică al AŞM, şi dr. hab. Alexandru Stratan – în funcţia de director al Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică.
 Prezent la adunarea Secţiei de Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, i-a felicitat cordial pe directorii aleşi în aceste posturi înalte, dar şi de o responsabilitate majoră, care urmează a fi confirmaţi în noile funcţii la şedinţa următoare a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM.             

Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM