Dezvelirea plăcii comemorative în memoria savantului Iacov Copanschi

2010-03-18

Duminică, 21 martie 2010, ora 13:00, va avea loc dezvelirea plăcii comemorative în memoria ilustrului savant, istoric cu renume mondial, dr.hab, prof. Iacov Copanschi (1930-2006).
Placa va fi instalată pe frontispiciul blocului din strada Armenească 42, în care a locuit savantul.
La eveniment va participa conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Moştenirea ştiinţifică lăsată de ilustrul savant constituie peste 250 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 13 monografii fundamentale, cărţi, culegeri şi studii tematice, majoritatea fiind consacrate mişcării muncitoreşti din Basarabia, situaţiei social-politice a evreilor din Basarabia şi Republica Moldova în perioada interbelică.

Pentru merite deosebite, prof. Iacov Copanschi a fost distins, în anul 1972, cu premiul Prezidiului AŞM. În 2004 a fost decorat cu ordinul "Gloria Muncii". A fost distins cu Diploma de Onoare a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, iar în 1982 - cu Diploma de Onoare a Republicii Populare Bulgare.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, 27-23-37