Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie va avea un Centru de Cefalee şi Tulburări Vegetative

2010-03-23

La 25 martie 2010, ora 15:00, în incinta Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie (str. Korolenco 2, Sala de conferinţe, et.I), va avea loc lansarea oficială a Centrului de Cefalee şi Tulburări Vegetative, constituit în scopul  acordării asistenţei metodice şi organizatorice instituţiilor medico-sanitare publice din republică, elaborării noilor programe de cercetare, de diagnostic, tratament, profilaxie şi ameliorării calităţii vieţii populaţiei în domeniul cefaleei şi durerii.

La ceremonia de inaugurare vor participa:
Vladimir Hotineanu, ministrul Sănătăţii al Republicii Moldova;
acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei;
acad. Ion Ababii, rectorul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”;
prof. Alexandru Ciurea, vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie, neurochirurgul principal al României;
Stanislav Groppa, membru corespondent al AŞM;
Benoit Nautre, director general al Grupului Spitalicesc Malestroit, Franţa.
Un cuvânt de salut, în cadrul evenimentului de lansare, va rosti dr.hab, prof. Ion Moldovanu, director general al Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie.

Programul include semnarea Acordului de colaborare cu Grupul Spitalicesc Malestroit, Franţa, după care vor fi prezentate comunicări în expunerea unor personalităţi din domeniu privind combaterea cefaleelor în Republica Moldova, aspecte neurochirurgicale în tratamentul durerii şi de management al cefaleelor în Republica Moldova etc.

Potrivit specialiştilor, cercetările epidemiologice populaţionale efectuate recent în Republica Moldova au demonstrat că 52% din populaţie suferă de dureri de cap, iar rata cefaleelor cronice constituie 8% din populaţie, situând Republica Moldova în topul ratei de prevalenţă a cefaleelor din lume.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, 27-23-37