„Un arbore pentru dăinuirea noastră” - contribuţie proprie la înverzirea plaiului

2010-04-19
 

În cadrul Acţiunii Naţionale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, Academia de Ştiinţe a Moldovei, în spiritul frumoasei tradiţii, a participat la lucrările de înverzire a teritoriului.

Demonstrând prin fapte dorinţa de a-şi vedea locul de muncă curat şi îngrijit, colaboratorii institutelor s-au implicat activ în acţiuni de serviciu public pentru amenajarea şi salubrizarea spaţiilor unde activează zi de zi. În doar câteva ore de muncă terenurile din preajma blocurilor au fost curăţate şi amenajate, copacii au fost văruiţi, boscheţii curăţaţi, trotuarele măturate.

Cei care n-au avut un loc propriu de amenajat au dat o mână de ajutor celor care au avut mai multă nevoie. Astfel, Aparatul Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică a fost solidar cu cei de la Gradina Botanică. În urma activităţii comune au fost sădite plante decorative multianuale care se utilizează în amenajarea spaţiilor verzi. De asemenea, a fost efectuată amenajarea colecţiei de plante medicinale şi aromatice, crearea grupelor recomandate în tratarea anumitor maladii.

Un plus de valoare activităţii de revigorare a spiritului comunitar a fost dat de către conducerea AŞM. Chiar dacă urmau să viziteze toate obiectivele Academiei de Ştiinţe pentru a se încredinţa de lucrul efectuat, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca şi acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele AŞM au participat activ la lucrările de înverzire, relevând necesitatea ca fiecare să-şi aducă propria contribuţie la reînvierea naturii pentru a trăi într-un mediu cât mai verde şi cât mai curat.

De menţionat că în această zi, elevii de la Liceul AŞM au decis să sădească, în curtea instituţiei, doi pomi de nuc în cinstea Preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski şi a soţiei acestuia, Maria Kaczynska, care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident aviatic de lângă Smolensk. Gestul elevilor comportă o încărcătura emoţională şi mai mare, dat fiind că la capătul unei săptămâni negre, poporul polonez îi petrecea pe ultimul drum, alături de alţi demnitari şi oameni de cultură polonezi.

Tradiţionala Acţiune Naţională de Înverzire a Plaiului "Un arbore pentru dăinuirea noastră" se desfăşoară din anul 1995.
Acţiunea are loc în cadrul campaniei de primăvară pentru amenajarea şi salubrizarea localităţilor Moldovei, desfăşurată de la 15 martie până la 15 mai 2010.

Galerie foto

 

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37