Proiecte inedite. Diaspora ştiinţifică pentru dezvoltarea Republicii Moldova

2010-05-05

Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), în parteneriat cu Institutul Federal de Tehnologii din Lausanne (EPFL), Elveţia şi Misiunea în R. Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), a lansat, în premieră, două proiecte internaţionale, menite să atragă diaspora ştiinţifică a R. Moldova în procesul de dezvoltare a statului nostru.

Cele două iniţiative extrem de importante pentru perspectiva europeană a R. Moldova sunt:

  • Proiectul comun de cercetare privind „Conectarea diasporei ştiinţifice a R. Moldova la dezvoltarea ştiinţifică şi economică a ţării de origine”, finanţat de Fundaţia Naţională Elveţiană pentru Ştiinţă şi Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare, implementat de AŞM şi EPFL din Elveţia.
  • Iniţiativa de anvergură naţională „Abordarea fenomenului exodului de creieri şi consolidarea Republicii Moldovei ca platformă de cercetare şi dezvoltare prin revenirea temporară a oamenilor de ştiinţă moldoveni expatriaţi”, care prevede repatrierea temporară a 30 de cercetători originari din R. Moldova. Iniţiativa dată, parte a proiectului OIM „Susţinerea implementării componentei de migraţie şi dezvoltare a parteneriatului pentru mobilitate Moldova - UE", este implementată de OIM în strînsă colaborare cu AŞM şi finanţată de UE în cadrul Parteneriatului pentru Mobilitate Moldova-UE.

Argumente formulate de participanţii la lansarea acestor două proiecte internaţionale:

În deschiderea evenimentului, acad. Gheorghe Duca a menţionat faptul că savanţii originari din R. Moldova, aflaţi în diasporă, sunt cu trup şi suflet pentru Moldova, sunt entuziaşti, dar, cu regret, statul nostru nu le acordă atenţia meritată şi acest potenţial intelectual nu este pe deplin valorificat. Prin cele două proiecte lansate la Chişinău, a subliniat preşedintele AŞM, punem în aplicare nişte mecanisme stimulatorii de durată, menite să atragă şi să implice diaspora ştiinţifică în procesul de dezvoltare şi modernizare a R. Moldova. Acad. Gheorghe Duca a concretizat şi unele direcţii de cooperare: antrenarea savanţilor din diasporă în cercetări comune cu savanţii din institutele AŞM, implicarea lor în procesul de instruire a tinerilor cercetători – a masteranzilor şi doctoranzilor, implicarea diasporei ştiinţifice în procesul de expertizare a proiectelor naţionale de cercetare.

Prezenţi la lansare, experţii elveţieni prof. Jean-Claude Bolay, şeful Direcţiei Cooperare a Institutului Federal de Tehnologii din Lausanne şi dr. Gabriela Tejada, colaborator ştiințific la aceeași instituţie, au salutat eforturile depuse de AŞM în ceea ce priveşte crearea unui cadru practic de colaborare cu savanţii expatriaţi şi implicarea acestora în rezolvarea problemelor cu care se confruntă R. Moldova.

Pornind de la experienţa altor ţări, experţii elveţieni au comunicat despre faptul că pentru a progresa în această privinţă este prioritară identificarea unui mecanism permanent de interacţiune între savanţii AŞM şi membrii diasporei ştiinţifice a Republicii Moldova. Dr. Gabriela Tejada a specificat în context că acest proiect de cercetare moldo-elveţian vine să răspundă necesităţilor R. Moldova, inclusiv prin crearea unei baze teoretico-metodologice, care ar facilita identificarea pe viitor a căilor de implicare a savanţilor expatriaţi în procesele reformatoare din R. Moldova. Experţii EPFL şi ASM s-au angajat să studieze experienţa altor state în acest domeniu şi să realizeze o cercetare sociologică printre savanţii din R. Moldova şi cei din diaspora ştiinţifică. Rezultatele acestei investigaţii vor constitui baza unui studiu complex. Se vor face apoi recomandări specifice autorităţilor moldovene, autorităţilor ţărilor-gazdă, savanţilor, organizaţiilor internaţionale în vederea optimizării colaborării dintre diasporă şi ţara de origine.

Politicile promovate de AŞM în vederea apropierii de patrie a diasporei ştiinţifice au fost apreciate şi de Ghenadie Creţu, coordonator de programe al Misiunii în R. Moldova a OIM. El a declarat că OIM este gata să sprijine şi în continuare activităţi similare în colaborare cu AŞM, instituţie cu care OIM a stabilit o relaţie de colaborare aprofundată, în beneficiul statului R. Moldova. Reprezentatul OIM a comunicat că în această ordine de idei se înscrie şi proiectul „Susţinerea implementării componentei de migraţie şi dezvoltare a Parteneriatului pentru Mobilitate Moldova - UE", menit să utilizeze fenomenul migraţiei în calitate de factor de dezvoltare. Acest proiect este o iniţiativă pilot complexă, care constă din mai multe compartimente, inclusiv unul ce se referă la abordarea fenomenului de exod de creieri şi consolidarea Moldovei ca platformă de cercetare şi dezvoltare prin revenirea temporară a oamenilor de ştiinţă moldoveni expatriaţi. În acest context, printr-un concurs deschis, 30 de savanţi moldoveni expatriaţi, vor fi selectaţi să realizeze misiuni temporare de cercetare, instruire şi sensibilizare în R. Moldova în cadrul unor instituţii academice.

Proiectele vor fi implementate în sinergie pe parcursul a 3 ani.

Centrul Media al AŞM