Suntem martorii unei chinuitoare şi de lungă durată naşteri a Codului educaţiei. Varianta precedentă, adoptată de Parlament la finele anului 2008, nu a fost promulgată. S-a elaborat în regim de urgenţă varianta actuală a Codului, fără a se discuta cu cei care vor acţiona în baza acestui proiect de lege, dar şi cu cei care vor beneficia de roadele ei – întreaga societate. Să tragem cu ochiul şi pe la vecini, care de câţiva ani meditează şi lucrează la obiectivele sistemului educaţional, căci cu siguranţă avem ce învăţa de la ei.

Ca element pozitiv, proiectul Codului educaţiei, în versiunea pusă astăzi în discuţie, stabileşte un mod echilibrat structura sistemului de învăţământ în R. Moldova. Constatăm însă deficienţe serioase ce ţin de cercetare, de managementul ştiinţei şi nu numai...

Înainte de toate, se preconizează o distanţare între sistemul educaţional şi structurile de cercetare (institutele academice şi cele de ramură), fapt ce nu va contribui la integrarea şi colaborarea benefică a universităţilor şi institutelor de cercetare. Un exemplu concludent în acest sens: graţie sistemului existent de finanţare a cercetărilor prin concurs (proiecte de cercetare din cadrul programelor de stat, independente şi pentru tineri cercetători) s-a reuşit formarea unor colective mixte cu cercetători din institute şi cadre didactice din universităţi, care au contribuit, incontestabil, la obţinerea unor rezultate semnificative. Prin divizarea cercetării în sistemul educaţional şi alte institute (academice şi de ramură), formarea a unor astfel de colective ştiinţifice va deveni dificilă, dat fiind faptul că nicio structură nu va ceda din propria finanţare.
În orice stat - cu atât mai mult într-o ţară mică şi săracă - nu este deloc raţional să existe câte două structuri paralele. Mă refer la Agenţia Naţională de Evaluare a Calităţii în Cercetare şi în Învăţământul Superior, preconizată în proiectul Codului educaţiei, care este prevăzută în paralel cu Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare (CNAA) al RM, care activează în prezent eficient, conform standardelor internaţionale. La fel, am în vedere Agenţia Naţională pentru Cercetare, Inovare şi Transfer Tehnologic, o structură virtuală, menită să activeze în paralel cu Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (CSŞDT al AŞM), care şi-a demonstrat viabilitatea pe parcursul ultimilor şase ani.
Care sunt argumentele de rigoare în acest sens? Pentru a evita deciziile părtinitoare, evaluarea calităţii în educaţie şi cercetare nu trebuie să depindă de o structură (Ministerul Educaţiei sau AŞM), căreia îi sunt subordonate subiectele evaluate. CNAA este o structură independentă, care exercită aceste funcţii pentru cercetare şi este aptă, prin personalităţile marcante din ştiinţă incluse în componenţa sa, să exercite şi funcţiile evaluării calităţii în educaţie. Totodată, existenţa a două structuri, care ar putea exercita funcţiile de promovare a politicilor de cercetare, inovare şi transfer tehnologic la nivel naţional, se va solda cu riscul vădit de divergenţe şi lipsă de politici coerente.

Dacă însă autorii proiectului presupun lichidarea structurilor existente (fapt care ar trebui stipulat în mod onest şi explicit), situaţia ar putea deveni una şi mai gravă, implicând formarea unui alt cadru normativ, a unor noi colective competente, capabile să exercite funcţiile respective etc. Care este atunci rostul dublării sau lichidării unor structuri eficiente şi al creării unor noi instituţii?!

Un alt dezavantaj al proiectului Codului educaţiei: art. 87, Studiile superioare de doctorat – ciclul III p. (15), prevede că diploma de doctor în ştiinţe se eliberează de instituţia în care doctorandul a efectuat studiile superioare de doctorat. Sunt sigur că această clauză ar diminua şi mai mult nivelul şi valoarea noilor doctori în ştiinţe.

Există şi lacune de ordin conceptual. De exemplu: art. 26 „Acte de studii”, p. (6), litera „d” stipulează eliberarea diplomei de studii superioare de doctorat la finalizarea ciclului, fără a arăta modalităţile de apreciere a competenţei absolventului. Aceasta înlocuieşte cumva diploma de doctorat sau este totuşi un certificat care arată că deţinătorul a fost timp de trei ani doctorand?

În p. (6), litera „e” se prevede eliberarea diplomei de dr. hab. la finalizarea ciclului, fără a specifica modalitatea acestui proces. În continuare, art. 88(4) preconizează şi posibilitatea finalizării studiilor postdoctorale (deci, şi obţinerea diplomei respective), fără susţinerea tezei de dr. hab., o aberaţie totală!

Crearea de şcoli doctorale (art. 80, p. 8) este prevăzută şi pentru institutele de cercetare, însă tipul şi statutul lor se vor stabili împreună cu Ministerul Educaţiei. Concomitent, în instituţiile particulare de învăţământ aceste prevederi sunt stabilite de fondatori. Cât de raţională este o asemenea prescripţie? De când fondatorii universităţilor particulare sunt mai conştiincioşi şi mai calificaţi decât rectoratele universităţilor de stat şi consiliile ştiinţifice ale institutelor de cercetări?!

În proiectul Codului educaţiei, procesul de cercetare este prezentat destul de specific (aş spune - eronat), argumentându-mi opinia prin conţinutul art. 108 p.1 c). Potrivit prevederii, activitatea de cercetare se reduce la: „elaborarea de curricula, manuale, ghiduri metodologice; publicarea articolelor ştiinţifice; editarea monografiilor, culegerilor ştiinţifice; realizarea tezelor de doctorat; montarea spectacolelor; participarea şi coordonarea de proiecte ştiinţifice; participarea la conferinţe ştiinţifice; alte activităţi prevăzute de regulamentele instituţionale interne”. În realitate însă, elementele enumerate constituie forme de prezentare a rezultatelor ştiinţifice şi nu activitatea de cercetare propriu-zisă.

Nu este cazul să conving cititorul de importanţa vitală a unui sistem coerent de educaţie care, la ciclul trei, presupune integrarea cu cercetarea, dacă ne dorim să producem valori, competenţe, persoane apte să facă faţă exigenţelor societăţii bazate pe cunoaştere. Or, proiectul pus în discuţie, în forma sa actuală, nu realizează acest obiectiv strategic.

Consider foarte important ca proiectul noului sistem de educaţie să fie discutat pe larg în mediul pedagogic, universitar şi în cel de cercetare, care în conceptul examinat nu este reflectat explicit. Dar până atunci cred că proiectul de lege „Codul educaţiei al Republicii Moldova” trebuie revăzut, completat şi redactat, ţinând cont şi de erorile, omisiunile, ambiguităţile la care m-am referit mai sus, specificând, totodată, o expunere mai clară a modului de cooperare pe segmentul educaţie-cercetare.

Constantin GAINDRIC,
profesor universitar,
membru corespondent al AŞM

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=3&id=1928&zidc=1 – 20 mai 2010