Masa rotundă-training privind resursele acvatice din bazinul hidrografic al fluviului Nistru

2010-05-26
 

 

În perioada 28-29 mai 2010, sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, va fi organizată Masa rotundă-training cu genericul „Resursele acvatice din bazinul hidrografic al fluviului Nistru – premisă a dezvoltării durabile a localităţilor din zonă”.
Scopul acţiunii este de a promova şi consolida procesul de cooperare între comunitatea ştiinţifică, societatea civilă şi autorităţile publice în problema managementului şi calităţii apei în bazinul fluviului Nistru. Totodată, întrunirea reprezintă o modalitate de sensibilizare a opiniei publice şi factorilor decizionali asupra importanţei calităţii apei şi rolului esenţial al acesteia în menţinerea sănătăţii populaţiei.

În cadrul mesei rotunde vor fi puse în discuţie următoarele subiecte:
- Rolul fluviului Nistru în dezvoltarea durabilă a localităţilor din bazinul lui hidrografic;
- Starea ecosistemelor acvatice, influenţa factorilor antropici şi consecinţele ecologice şi social-economice;
- Utilizarea durabilă a resurselor acvatice transfrontaliere în corespundere cu convenţiile şi acordurile internaţionale;
- Modalităţi de conlucrare între structurile academice, organele responsabile guvernamentale şi ONG-urile.

Masa rotundă-training este organizată în colaborare cu Asociaţia de Cercetare şi Dezvoltare din Republica Moldova (MRDA), ONG-urilor „Eco-tiras”, „Ecotox”, „Terra Nostra”, Universiatea din Tiraspol.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova, Biroului Elveţian de Cooperare şi Dezvoltare, OSCE în Republica Moldova etc.

Evenimentul se va desfăşura în or. Vadul-lui-Vodă (Staţiunea „Odissey”), începând cu ora: 14:00.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37;
informaţii suplimentare: tel. 27-00-41; 069367212