Al III-lea Curs de Instruire Regional al FESN

2010-05-26

În perioada 27-29 mai 2010, ora 9:00, în Sala Senatului Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165) va avea loc cel de-al III-lea Curs de Instruire Regional al FESN cu genericul „Maladiile demielinizante, patologia sistemului nervos periferic, cefaleea”.

Evenimentul este organizat de Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, în colaborare cu Societatea Neurologilor din Republica Moldova, membru al Federaţiei Europene a Societăţii Neurologilor (FESN) şi Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Cursul va fi ţinut de către 10 profesori din Europa de Vest, experţi selectaţi de către FESN.
Moderatori: Dna Elisabeth Müller, Prof Detlef Kömpf, academician Ion Ababii, academician Diomid Gherman, membru-corespondent, prof. Stanislav Groppa, prof. Ion Moldovanu.

Programul de lucru se va axa pe probleme ce vizează scleroza multiplă şi aspectele practice ale tratamentului acesteia, neuropatiile periferice – neuropatii curabile şi ereditare. De asemenea, în cadrul forului, participanţii vor aborda problema cefaleei – cefaleea în ciorchină, cefaleea cronică cotidiană determinată de abuz medicamentos, migrena şi accidentele vasculare cerebrale etc.

Sesiunile vor fi structurate în prelegeri şi şedinţe interactive, în cadrul cărora va avea loc demonstrarea examenului neurologic şi vor fi prezentate cazuri clinice.

În cadrul ceremoniei de închidere a Cursului de Instruire, participanţilor li se vor înmâna certificate de participare.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.


Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel 27-23-37,
informaţii suplimentare: 21-89-16