Trei fizicieni de nota 10 pe coperta unei reviste ştiinţifice

2010-06-30
 

Rezultatele cercetărilor comune a trei fizicieni – a unui moldovean şi a doi chinezi americanizaţi, dr. Oleg Lupan de la Catedra microelectronică a Universităţii Tehnice a Moldovei, dr. Lee Chow şi dr. Guandyu Chai de la Universitatea din Florida Centrală, SUA, au fost publicate pe coperta prestigioasei reviste germane cu impact factor „Physica Status Solidi B”, apărută în luna iulie curent. Cooperarea ştiinţifică a celor trei fizicieni a început acum câţiva ani în rezultatul obţinerii unei burse de dr. Oleg Lupan în SUA în cadrul unui concurs, anunţat de Asociaţiile MRDA–CRDF. In aceasta lucrare comună sunt demonstrate noile posibilităţi tehnologice de fabricare a nanosenzorilor în bază de structuri individuale de oxid de zinc (ZnO) cu dimensiuni reduse. In scopul producerii senzorilor, având la temelie doar a unui singur nanofir sau nanotetrapod de ZnO, a fost folosită raza focalizată de ioni.

Pentru a ne imagina realmente care sunt dimensiunile acestor structuri nanometrice, vom aduce un singur exemplu. Specialiştii Institutului de Cercetări Ştiinţifice ELIRI din Chişinău, în colaborare cu cercetători de la AŞM şi UTM, au reuşit să incorporeze un milion (!) de nanofire metalice într-o fibră optică, diametrul căreia corespunde cu cel… al unui fir de păr. E o realizare ce ţine de domeniul fantasticului.

Noua tehnologie, elaborată de cei trei fizicieni, Oleg Lupan, Lee Chow şi Guandyu Chai, permite de a dirija plasarea în spaţiu a structurilor individuale de ZnO. Aceste structuri senzorice au calitatea de a detecta diferite gaze în concentraţii reduse, precum şi a radiaţiei ultraviolete. În lucrare este demonstrată convingător selectivitatea sensibilităţii oxidului de zinc faţă de astfel de gaze ca hidrogenul (H2), oxigenul (O2), amoniacul (NH3), oxidul de carbon (CO), bioxidul de carbon (CO2), ce deschide noi posibilităţi de utilizare a lui în practică.

Conferenţiarul universitar, doctorul în ştiinţe fizico-matematice Oleg Lupan realizează noile cercetări în cadrul postdoctoratului (perioada pregătirii tezei de doctor habilitat) în laboratoarele din Republica Moldova, SUA şi Franţa.

Coperta revistei „Physica Status Solidi B” poate fi accesată la adresa: http://www3.interscience.wiley.com/journal/40001185/home.

Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM