UE anunta un buget-record pentru cercetare si inovare

2010-07-19

Comisia Europeana a anuntat ca va face (sub forma bugetului dedicat pentru 2011) o investitie de aproape 6,4 miliarde Euro in cercetare si inovare. Pachetul, cel mai mare de acest gen care a existat vreodata, vizeaza o gama larga de discipline stiintifice, domenii de politici publice si sectoare comerciale. 800 milioane Euro vor fi directionati catre IMM-uri.
 

Aceasta finantare are ca scop sa impinga mai departe frontierele stiintei, sa sporeasca competitivitatea Europei si sa ajute la solutionarea unor provocari sociale precum schimbarea climatica, siguranta aprovizionarii cu energie si cu alimente, sanatatea si imbatranirea populatiei. Circa 16 000 de participanti din organizatii de cercetare, universitati si din industrie, inclusiv aproximativ 3 000 de IMM-uri, vor primi finantare. Granturile vor fi acordate prin intermediul unor „cereri de propuneri” (invitatii la licitatie) si evaluari desfasurate in urmatoarele 14 luni.

Pe 20 iulie vor fi publicate oficial mai multe cereri de propuneri. Acest pachet reprezinta un stimul economic si se preconizeaza ca va crea peste 165 000 de locuri de munca. De asemenea, constituie o investitie termen lung intr-o Europa mai inteligenta, mai durabila si mai incluziva, fiind un element-cheie in cadrul strategiei Europa 2020 a UE si in special al initiativei emblematice „o Uniune a inovarii”, care va fi lansata in toamna anului 2010.

Comisarul Máire Geoghegan-Quinn a declarat: „Investitiile in cercetare si inovare reprezinta singura cale inteligenta pe termen lung de a iesi din criza si a avansa catre o crestere durabila si echitabila din punct de vedere social. Acest pachet european va contribui la realizarea de produse si servicii noi si ameliorate, la o Europa mai competitiva si mai ecologica si la o societate mai buna cu o calitate a vietii superioara. Oferim cercetatorilor si inovatorilor 6,4 miliarde EUR pentru proiecte de varf care se concentreaza asupra unor mari provocari economice si sociale: schimbarile climatice, siguranta aprovizionarii cu energie si cu alimente, sanatate si imbatranirea populatiei. Acesta reprezinta un stimul economic enorm si eficient, precum si o investitie in viitorul nostru.”

O finantare mai mare ca niciodata

Va exista posibilitatea licitarii pentru fonduri din cadrul celui de-al saptelea program-cadru al UE, intr-o gama larga de domenii strategice. De exemplu, sanatatea primeste peste 600 milioane EUR, iar 1,2 miliarde EUR vor fi folosite pentru a stimula cercetarea in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor (TIC), care va contribui la realizarea angajamentului asumat de Comisie in Agenda digitala pentru Europa de a mentine ritmul cresterilor anuale ale finantarii pentru domeniul TIC.

Peste 1,3 miliarde EUR sunt rezervate pentru cei mai creativi oameni de stiinta, selectati de catre Consiliul European pentru Cercetare. De asemenea, se vor acorda burse de mobilitate in valoare de 772 milioane EUR pentru 7 000 de cercetatori cu inalta calificare, prin „actiuni Marie Curie”.

800 milioane EUR pentru IMM-uri

Prioritatea de varf o reprezinta intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri), coloana vertebrala a sistemului de inovare european, care reprezinta 99% din totalul companiilor europene. IMM-urile vor primi aproape 800 milioane EUR si, pentru prima oara, vor exista bugete dedicate in cateva domenii. De exemplu, in domeniul sanatatii, al bioeconomiei bazate pe cunoastere, al mediului si al nanotehnologiilor, participarea IMM-urilor trebuie sa se ridice la 35% din bugetul total pentru o serie de teme.

Noi produse si servicii

Traducerea cercetarii in noi tehnologii, produse si servicii este un element central al acestui pachet.

Doar pentru cercetarea in domeniul sanatatii se vor cheltui circa 206 milioane EUR - o treime din bugetul global pe 2011 – pentru studii clinice conduse de cercetatori in vederea aducerii mai rapide pe piata a noilor medicamente.

In domeniul nanotehnologiilor (270 milioane EUR), accentul se va pune pe activitatile de cercetare care ar putea duce la oportunitati de brevetare si comercializare.

In jur de 600 milioane EUR din finantarea pentru TIC sunt alocate urmatoarei generatii de infrastructuri de retele si servicii, sistemelor robotice, componentelor electronice si fotonice si tehnologiilor pentru continutul digital. Peste 400 milioane EUR vor fi folosite pentru sprijinirea cercetarii cu privire la modul in care TIC pot ajuta la abordarea provocarilor precum obtinerea unei economii cu emisii scazute de carbon, solutionarea problemei unei societati imbatranite si realizarea de fabrici adaptabile si durabile. De asemenea, 90 milioane EUR vor fi alocate in 2011 parteneriatului public-privat pentru internetul viitorului, in scopul transformarii infrastructurilor europene esentiale in infrastructuri „inteligente”.

Nou proiect-pilot privind accesul liber la rezultatele cercetarii in domeniul mediului

Proiectele de cercetare in domeniul mediului vor primi circa 205 milioane EUR. Anul acesta, Comisia introduce masuri pentru a accelera procesul de impartasire a rezultatelor cercetarii in domeniul mediului: beneficiarii granturilor UE se vor angaja sa puna la dispozitie gratuit – dupa un moratoriu – materialele rezultate in urma activitatilor lor de cercetare.

Context

Bugetul pe 2011 pentru cererile de propuneri in temeiul cel de-al saptelea program-cadru este de 6,4 miliarde EUR, cu 12% mai mare decat in 2010 (5,7 miliarde EUR) si cu 30% mai mare decat in 2009 (4,9 miliarde EUR).

Cel de-al saptelea program-cadru este cel mai mare program pentru cercetare din lume, cu un buget de peste 50,5 miliarde EUR – fara a lua in calcul Euratom – pentru perioada 2007-2013.

Prin adoptarea strategiei Europa 2020, liderii politici europeni au pus cercetarea si inovarea in prim planul agendei politice europene, transformandu-le in piatra de temelie a investitiilor in crestere si locuri de munca durabile.

- Pagina privind cererile de propuneri
- Site-ul web al Comisiei privind cercetarea
- Pagina de Facebook a Comisiei pentru initiativa „o Uniune a inovarii”

Sursa:

http://www.euractiv.ro