Încă doi noi directori îşi vor certifica misiunea de onoare şi responsabilităţile pe care şi le-au asumat

2010-07-22
 

Pe 20 iulie 2010, a avut loc Adunarea Secţiei Stiinţe Socio-Umaniste a AŞM privind suplinirea posturilor de directori ai Institutului Patrimoniului Cultural (IPC) şi Institutul de Istorie, Stat şi Drept (IISD) ale AŞM.

La concurs au fost înregistraţi câte doi candidaţi pentru fiecare din institutele nominalizate: dr.hab. Aurelian Dănilă şi dr. Valeriu Cavruc au optat pentru funcţia de director al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM, iar alţi doi candidaţi - dr.hab. Anatol Petrencu şi dr. Gheorghe Cojocaru au concurat la funcţia de director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM.

Notăm că, candidaturile celor patru aspiranţi la posturile de directori au fost examinate în cadrul adunărilor cercetătorilor de la ambele institute: la 12 iulie curent – la IPC al AŞM şi, respectiv, 13 iulie curent – la IISD al AŞM.

Dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al AŞM, coordonator al Secţiei, care a prezidat şedinţa, a făcut o succintă prezentare a candidaţilor, după care fiecare pretendent şi-a expus programul de activitate a institutelor pentru perioada 2010-2014.

Candidaţii au fost supuşi unui tir de întrebări din partea membrilor Secţiei, lucru ce le-au întărit convingerea, că a fi director nu e doar o onoare, dar şi o mare responsabilitate.

Dezbaterile care au urmat au scos în evidenţă faptul ca toţi cei patru candidaţi au o extrem de bună pregătire sub aspectul tuturor rigorilor impuse şi merită pe deplin această funcţie, dar votul a fost acel care a dat verdictul.

Aşadar, în urma votului închis al membrilor Secţiei, câştigător pentru funcţia de director al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM a fost desemnat dr. hab.  Aurelian Dănilă, acumulând 15 voturi din 29, contra celor 14 voturi pentru contracandidatul său, dr. Valeriu Cavruc, scorul fiind, de altfel, destul de strâns.

Dr. Gheorghe Cojocaru l-a surclasat pe oponentul său, dr.hab. Anatol Petrencu, acumulând un număr total de 18 voturi din 28, un vot fiind declarat nevalabil.

Acad. Eugen Doga a mărturisit că, în fruntea Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM, îl vede pe dr.hab. Aurelian Dănilă, dat fiind că îi cunoaşte calitatea de bun manager „încă de pe timpul când nu se cunoştea acest cuvânt”, exprimând certitudinea că un bun administrator, un bun conducător este obligat să cunoască arta managerială, dincolo de toate meritele cunoscute sub aspect ştiinţific, dar şi cunoaşterea în profunzime a domeniul artelor. „Doar că ar trebui să-l scoatem la săpături arheologice”, or, arheologia trebuie considerată drept un domeniu prioritar pentru cultura şi istoria noastră, a mai specificat compozitorul.

Membrii Secţiei care l-au votat pe dr. Gheorghe Cojocaru pentru funcţia de director al Institutului Istorie, Stat şi Drept al AŞM l-au caracterizat drept un profesionist desăvârşit, lucrările ştiinţifice fiindu-i cunoscute şi recunoscute nu doar în R. Moldova, ci şi peste hotare. Mai mult, este un cercetător format în cadrul Institutului, cunoaşte bine colectivul şi îl va putea reforma în aşa manieră, încât să asigure dezvoltarea evolutivă a Institutului.

Conform Regulamentului cu privire la alegerile personalului de conducere a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, directorii aleşi urmează a fi confirmaţi în noile funcţii la şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică a AŞM.

Prin urmare, o misiune de onoare şi o obligaţie morală a noilor directori va consta în ridicarea prestigiului institutelor pe care le vor conduce şi a instituţiei academice, în general.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, 27-23-37

 

Curriculum vitae – Aurelian DĂNILĂ

Născut la 19 ianuarie 1948, s. Frumoasa, judeţul Orhei

Studii
1965 - absolvent al Şcolii speciale de muzică de 11 ani din Chişinău
1965 – 1970 - Institutul de arte "G.Muzicescu" din Chişinău
1972 - Stagiere la Comitetul de Stat al URSS pentru televiziune şi radiodifuziune (Moscova)
1979- 1981 - Şcoala superioară de partid din Leningrad, facultatea de Jurnalistică
1984 – 1989 - Aspirantura la Institutul Studiul Artelor al AŞM 1989 Stagiere la Ministerul Afacerilor Externe al URSS

Activitatea profesională
1971 - Director al şcolii de muzică din Ungheni
1974 - şef Secţie în redacţia muzicală radio a Comitetului de Stat al RSSM pentru televiziune şi radiodifuziune 1974- 1979 şef de secţie, redactor-şef al redacţiei muzicale TV a Comitetului de Stat al RSSM pentru televiziune şi radiodifuziune
1981-1984 - director al teatrului de Stat de Operă şi Balet din Chişinău
1984- 1988 - viceministru al Culturii al RSSM
1988 - 1991 Consilier în Ambasada URSS la Bucureşti
1992 - Consul general al URSS la Iaşi
1994 - Ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti
1995 Ambasador al Republicii Moldova la Viena
1997 prim-viceministru al Afacerilor Externe al RM
1997-2001 - Ambasador al Republicii Moldova în Germania ( prin cumul - în Suedia şi Danemarca
2001- 2002 - director în Direcţia afacerilor externe a Primăriei municipiului Chişinău
2002 - 2004 rector al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău
2005 - 2009 preşedinte al Uniunii Teatrale din Republica Moldova
2009 – până în prezent - Consilier al prim-vicepreşedintelui Parlamentului Republicii Moldova.

Activitatea ştiinţifică şi didactică, titluri
Cercetător ştiinţific în cadrul Institutului Patrimoniul cultural al AŞM
Autor a 10 monografii şi numeroase articole în revistele şi ziarele din ţară şi de peste hotare
Lector, docent, membru al Consiliului ştiinţific al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte plastice
Gradul ştiinţific - doctor habilitât în studiul artelor

Alte activităţi
Preşedinte al Comitetului internaţional Delphic
Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova
Membru al Uniunii Compozitorilor şi muzicologilor din Moldova
Membru al Uniunii Teatrale din Moildova
Membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova
Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova

Premii, distincţii
Laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova ( pentru mono¬grafiile "Maria Cebotari","Opera din Chişinău" şi "Dirijorul Alexandru Samoilă")
Laureat al premiului municipiului Chişinău
Laureat al Premiilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din RM
Medalia Republicii Socialiste Vietnam "Prietenia popoarelor", pentru Contribuţia la dezvoltarea teatrului muzical din Hanoi


Curriculum Vitae – Gheorghe COJOCARU

Născut la 8 februarie 1963. s. Ţahnăuţi, r. Rezina
Studii
Doctorat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1996)
Facultatea de Ştiinţe Politice a Scolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (1994)
Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova (1988) Şcoala medie nr. 1 din Soroca (1980)

Experienţa ştiinţifică şi profesională
Cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM (2006 – până în prezent)
Şef de secţie la Institutul de Istorie al AŞM (1998 - 2006)
Cercetător ştiinţific superior la Institutul de Istorie al AŞM (1996-1998)
Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie al AŞM (1990 -1996)
Laborant superior la Institutul de Istorie al AŞM (1988-1990)
Serviciul militar (1981-1983)
Muncitor la Combinatul de Textile din or. Tiraspol (1980-1981)

Titlu didactic - Cercetător/ Conferenţiar universitar (1998)
Publicaţii ştiinţifice - Circa 80 de studii şi articole, inclusiv 8 monografii
Activităţi publice
Redactor şef al revistei „Caiete de istorie" (2001-2007)
Redactor şef al revistei „Arena politicii" (1996-1998)
Preşedinte al Fundaţiei Forumul European pentru Istorie şi Cultură (2001 -)
Membru al Comitetului de conducere al Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova (1998-)
Comentator la Radio Europa Liberă (1998-)