Mă bucur foarte mult!

Mă bucur foarte mult cum m-aş bucura pentru un frate de-al meu, ca pentru una dinte cele mai mari şi proeminente personalităţi ale Neamului Românesc.

Mă bucur foarte mult pentru marele nostru poet Adrian Păunescu. Zilele trecute, Păunescu a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova.

Mă bucur pentru acest gest de mare largheţe şi însufleţire creştinească arătată de către Academia Republicii Moldova celui mai mare poet român de la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea.

Să nu se supere colegii mei de generaţie: dacă răsfoim lucrările Domnului Adrian Păunescu, ne vom da bine seama că volumele Domniei Sale, de poezii, eseuri, publicistică, discursuri şi toată Dunărea lacrimilor româneşti, se află pe primele rafturi ale comorilor scrisului şi gândirii româneşti alături de cele ale lui Nicolae Bălcescu, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu…

Mă bucur pentru Adrian Păunescu, pentru că el ca nimeni altul în istoria noastră literară, poate doar Eminescu, a fost hăituit, hărţuit şi împins cu piciorul în umbra nerecunoştinţei de către satrapii şi negritorii sufletului românesc, de acei care s-au dat cu fălcile la bucata cea mai mare a trudei româneşti răsfăţându-se în capul mesei nemeritate a poporului truditor.

Mă bucur că Academia Republicii Moldova, în sfîrşit, cu inima dlui Gheorghe Duca a ieşit cu faţa curată în ochii lumii întregi, acordându-i acest titlu onorific pe care merită să-l poarte unul dintre acei care l-au meritat din rădăcini.

Nimeni nu a scris astfel în vreme de restrişte cu istoria şi sângele ţării pe patina timpului pe care a trăit poporul românesc în sec. XX.

Acad. Anatol Codru

Literatura şi Arta, nr. 31 (3387), 5 august 2010