Instalaţia EcoSystem OC1000 prelucrează deşeurile

2010-08-10
 

La 9 august curent, în Sala mică a AŞM, a avut loc o întrunire a unor specialişti din domeniul ecologiei, prezidată de acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM. În cadrul ei a fost prezentată Instalaţia EcoSystem OC1000, ce aparţine firmei Glorin Biopower, Compania Glorin Group, rezident al Parcului tehnologic „Academica”. Instalaţia nominalizată are menirea de a distruge deşeurile menajere prin piroliză. Prototipuri ale acestei instalaţii sunt deja aplicate în unele oraşe ale Japoniei, care şi-au demonstrat cu brio eficacitatea. În urma discuţiilor a fost luată decizia ca trei mostre ale instalaţiei EcoSystem OC1000 să fie testate, la următoarea etapă-pilot, pe teritoriul republicii din contul finanţării investitorului.
Preşedintele AŞM a mai precizat că Academia de Ştiinţe susţine iniţiativa Ministerului Mediului în vederea elaborării noii Legi cu privire la deşeuri, în care să fie reflectate cerinţele vizând metodele de prelucrare şi nimicire a deşeurilor, precum şi tipurile de deşeuri, conform Directivei Uniunii Europene.

La şedinţă au fost prezenţi specialiştii din domeniu de la Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a AŞM, Parcul tehnologic „Academica”, reprezentanţi ai Inspectoratului Ecologic de Stat şi ai Inspectoratelor ecologice locale din Comrat şi Ceadâr-Lunga.

 

Diana Porubin,
consultant, aparatul CSŞDT