Scriitorul Adrian Păunescu va fi omagiat la Academia de Ştiinţe a Moldovei

2010-08-25
 

Luni, 30 la august curent, în ajunul Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră cea Română”, va avea loc Adunarea generală a membrilor AŞM, consacrată acestui eveniment. După cum am anunţat, în cadrul festivităţii îi vor fi înmânate însemnele de membru de onoare al A.Ş.M. poetului Adrian Păunescu, conform Hotărârii Adunării generale a membrilor AŞM din 12 august 2010. Distincţia onorifică i-a fost acordată acestei remarcabile personalităţi a neamului nostru pentru activitatea prodigioasă în vederea promovării consecvente a valorilor culturii, istoriei şi tradiţiilor naţionale autentice, a adevărului ştiinţific privind limba şi literatura română în Republica Moldova.
„Mă bucur pentru acest gest de mare largheţe şi însufleţire creştinească arătată de către Academia Republicii Moldova celui mai mare poet român de la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea” – scria după acel eveniment poetul şi regizorul Anatol Codru, membru de onoare al AŞM, plecat de curând pe drumul neîntoarcerii. 
Adrian Păunescu, poet, publicist şi om politic român, născut la 20 iulie 1943 în s. Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, este cunoscut şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. Din 1973 conduce Revista „Flacăra”, destituit de autorităţi din funcţie în iulie 1985. În toamna anului 1990 a fondat Revista „Totuşi iubirea”. A editat peste 50 de volume de poezii, eseuri, publicistică, discursuri cu un tiraj total de un milion de exemplare, record pentru un poet român în viaţă.
Adunarea generală a membrilor AŞM, consacrată Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră cea Română”,  va avea loc la 30 august curent, în Sala Azurie a AŞM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.1, et. 1), cu începere de la ora 10.00. Noul membru al AŞM Adrian Păunescu va rosti discursul „Valorile expresiv-poetice ale limbii române”.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
        
Tatiana Rotaru,
     Centrul Media al AŞM