Suport pentru competitivitate şi dezvoltare umană

2010-09-09
 

Pe 6 septembrie 2010, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, a avut o întrevedere cu Melanie Marlett, Manager de Ţară a Băncii Mondiale în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, preşedintele AŞM l-a familiarizat pe înaltul demnitar cu principalele direcţii de activitate a Academiei  de Ştiinţe, succesele înregistrate de instituţia academică în ultimii ani, prezentând un rezumat elocvent asupra structurii AŞM şi reformării acesteia. În context, Domnia sa a menţionat necesitatea realizării reformei în sfera ştiinţei şi inovării, care a impus în mod justificat  elaborarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, ce a avut în obiectiv depăşirea crizei profunde în care se afla ştiinţa autohtonă, diminuarea exodului cadrelor ştiinţifice, ridicarea prestigiului ştiinţei, atragerea cadrelor tinere în cercetare şi, nu în ultimul rând, consolidarea comunităţii ştiinţifice din ţară.

Preşedintele AŞM a apreciat eforturile Băncii Mondiale de a susţine Republica Moldova în demersurile ei privind dezvoltarea economică, subliniind că Academia de Ştiinţe a Moldovei, de asemenea, este interesată în dezvoltarea în Moldova a antreprenoriatului şi, în special, a antreprenoriatului inovaţional, unde s-ar produce  absorbţia rezultatelor ştiinţifice. În acest context, înaltul oaspete a fost informat despre faptul că AŞM a lansat recent pentru discuţii publice Concepţia de Dezvoltare a Antreprenoriatului Inovaţional în Republica Moldova pentru perioada 2011-2020, proiect de document elaborat în cadrul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Direcţia Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională ale AŞM. Principiile prevăzute în Concepţie corespund priorităţilor dezvoltării socio-economice pe termen lung, reflectate în Programul Guvernului RM „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2009-2013, obiectivelor Programului de stat de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) pentru 2009-2011, inclusiv principiilor unei economii bazate pe cunoaştere (promovate intens de către Banca Mondială). Documentul, a menţionat preşedintele AŞM, se doreşte a sta la baza elaborării Strategiei de dezvoltare a unei economii inovaţionale în Republica Moldova. Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a stabilit deja relaţii cu InfoDev, un program al Băncii Mondiale şi intenţionează să preia cele mai bune practici în domeniul antreprenoriatului inovaţional.

În acest sens, s-a discutat posibilitatea beneficierii de pe urma unor resurse şi experţi din cadrul Băncii Mondiale în vederea elaborării Strategiei de dezvoltare a economiei inovaţionale a Republicii Moldova, urmând ca acesta să devină un document nu doar pe hârtie, ci unul funcţional, performant, care să stimuleze realmente dezvoltarea antreprenoriatului inovaţional.

Melanie Marlett a manifestat deosebit interes vizavi de cele expuse, reiterând ideea Preşedintelui AŞM, potrivit căreia IMM-urile sunt un motor de creştere economică pentru Moldova şi că până la momentul actual nu s-a făcut destul pentru susţinerea acestui sector. Înainte de toate, însă, a ţinut să facă o succintă prezentare a Strategiei Băncii Mondiale pentru Moldova, strategie dezvoltată pentru 4 ani la momentul la care Moldova intra în criză. Oficialul a constatat cu regret, însă, faptul că pe perioada crizei ţara s-a bazat pe veniturile de la persoanele care lucrează peste hotare. „A ne baza pe remitenţe nu este un proces care trebuie susţinut”, a remarcat Managerul Băncii Mondiale, sugerând ideea identificării altor motoare de creştere economică. Domnia sa a menţionat că va sprijini şi în continuare, prin portofoliul Băncii Mondiale, sectorul respectiv plus servicii de consiliere, iar ca parte a răspunsului la solicitarea AŞM, Melanie Marlett a specificat că au fost suplinite fondurile Băncii Mondiale tocmai pentru sprijinirea IMM-urilor, prioritare fiind competitivitatea şi dezvoltarea umană, priorităţi ce se conţin, de altfel, şi în Concepţia lansată de AŞM.

În cadrul întrevederii, părţile au abordat şi un alt subiect de actualitate privind aprovizionarea cu apă şi tratarea ei. În context, acad. Gheorghe Duca a menţionat iniţiativa AŞM de a crea un Centru de Control şi Monitorizare a calităţii apei, care s-ar baza pe cercetările ştiinţifice şi analizele efectuate în toate izvoarele, fântânile, apele subterane şi de suprafaţă, exprimând doleanţa de a participa la eventualele concursuri, unde s-ar putea atrage mijloacele financiare necesare pentru crearea acestui Centru. Aceasta a coincis cu o dorinţă a dnei Marlett de când se află în ţara noastră, de a elabora o strategie de monitorizare a resurselor de apă, drept pentru care oficialul a primit invitaţia de a participa la o Conferinţa internaţională, organizată în comun cu Academia din Austria, care va avea loc în timpul apropiat, în cadrul căreia vor fi abordate nu doar probleme de purificare a apelor, dar vor fi abordate şi subiecte inedite, precum apa în muzică, apa în poezie etc.

Alte subiecte care au fost discutate în cadrul întrevederii, au vizat organizarea sub egida AŞM şi misiunii Băncii Mondiale în Moldova a unei conferinţe internaţionale cu donatori din rândul antreprenorilor locali şi străini, cu genericul „Inovarea Moldovei în 2020”, în care va fi accentuat rolul proceselor de inovare ca  resurse ale dezvoltării economice; utilizarea infrastructurii existente a proiectelor Băncii Mondiale în regiune pentru oferirea de consultanţă şi informaţie cu privire la antreprenoriatul inovaţional; finanţarea unui studiu privind instituirea unei reţele de parcuri ştiinţifice şi incubatoare inovaţionale, localizate geografic în Moldova; utilizarea Reţelei Global Development Learning (în care AŞM este membru) pentru organizarea de seminare video pentru antreprenori în domeniul activităţii inovaţionale; crearea unui fond  pentru tinerii absolvenţi ai universităţilor menit să asigure noi lansări inovaţionale (în cadrul parcurilor tehnologice).

La întrevedere au participat: dr. hab. Alexandru Stratan, director Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM, dr. Ghenadie Cernei, director Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic şi Lucia Nastasiuc, şef-adjunct Direcţia Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională a AŞM.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37