La mulţi ani pentru Vladimir Hotineanu, ministrul Sănătăţii

2010-10-01
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei, reprezentată de către acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al AŞM, m.c. Stanislav Groppa, coordonator al Secţiei Ştiinţe Medicale a AŞM şi dr.hab., prof. Ion Guceac, secretar ştiinţific general al AŞM, i-a conferit Medalia „Dimitrie Cantemir” – cea mai înaltă distincţie a AŞM - ministrului Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, care împlineşte astăzi 60 de ani.

În mesajul de felicitare adresat jubiliarului, în numele instituţiei academice şi Secţiei Ştiinţe Medicale a AŞM, acad. Teodor Furdui a exprimat cele mai sincere şi adecvate aprecieri unei personalităţi care s-a manifestat pe parcursul anilor ca un savant cu calităţi deosebite, drept mărturie fiind monografiile, manualele Domniei sale, dar şi şcoala ştiinţifică unde au fost pregătiţi peste 30 de doctori şi doctori habilitaţi.

De asemenea, a fost remarcată şi calitatea de manager de succes în organizarea ocrotirii sănătăţii, acest lucru fiind demonstrat aflându-se în prestigioasele funcţiile de prorector, viceministru şi de ministru.

In ziua în care a împlinit 60 de ani, ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu şi-a făcut însuşi cel mai de preţ cadou - o carte semnata chiar de el „Publicistica unui chirurg”.

Vladimir Hotineanu, medic-chirurg, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, prorector, Om Emerit al Republicii Moldova, Laureat al premiului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică, s-a născut pe 1 octombrie 1950, în Kazahstan, într-o familie de moldoveni deportaţi.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37