„Avem datoria morală de a ne respecta şi cinsti personalităţile cu renume mondial”

2010-10-05
 

„Este important să-l omagiem pe Paul Goma, pentru că este important scriitorul şi este importantă personalitatea sa, este important şi destinul său absolut solitar, absolut singular, un destin legat de situaţii-limită, de condiţii existenţiale extreme şi el, fiind un cavaler al adevărului, este important şi pentru acest fapt”, a vorbit într-un fel tautologic, dar justificat acad. Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor în deschiderea Conferinţei ştiinţifice, consacrată marelui scriitor disident Paul Goma care, pe 2 octombrie a împlinit 75 de ani. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Institutului de Filologie şi Uniunii Scriitorilor şi găzduit de Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Marele absent a fost însuşi protagonistul evenimentului – Paul Goma, nume emblematic al exilului românesc, care a fost aşteptat cu drag la Chişinău, unde urma să participe cu întreaga sa familie la Conferinţa ştiinţifică. Dar, din motive care n-au depins de organizatori, acest miracol nu s-a putut întâmpla, iar omagiatul n-a putut să se bucure de primirea caldă şi consideraţia care îl aştepta la Academie, la Uniunea Scriitorilor, dar şi în satul unde s-a născut. Aici s-au adeverit afirmaţiile acad. Mihai Cimpoi, potrivit cărora Paul Goma este un exponent al scriitorului care şi-a asumat condiţia de opozant, de disident şi de înstrăinat, valorificând în pozitiv, cum ar spune Blaga, această experienţă dramatică.

N-a ajuns scriitorul Paul Goma, dar a ajuns mesajul Domniei sale pentru participanţii la Conferinţa ştiinţifică „Paul Goma la 75 de ani”, din care cităm: „Doamnelor, Domnişoarelor, Domnilor, sunt convins că sunteţi convinşi/convinse: tare aş fi vrut să fiu de faţă la acest colocviu … Mai bine că nu voi fi de faţă: aş fi intervenit, din sală, corectând cutare cronologie inutilă, cutare fleac important de care nimeni nu are nevoie. Dar aş fi participat şi eu la dezbatere! Şi mi-aş fi apărat cu ghearele şi cu dinţii partea mea de adevăr”.

Acest mesaj, care a distins într-un fel asistenţa, a venit ca un răspuns de gratitudine la telegrama de felicitare expediată omagiatului în ziua de 2 octombrie, de către preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca.

„Paul Goma este mândria noastră naţională şi trebuie să-l cinstim, precum o merită din plin. Regret faptul că Paul Goma nu a ajuns astăzi la Academia de Ştiinţe cu toată familia sa, dar îmi exprim speranţa că fericita aducere ACASĂ a Eroului naţional Paul Goma a fost doar amânată şi ne vom întâlni cât de curând. Să nu disperăm. Ocazii de zile mari vom mai avea. În calitatea mea de preşedinte al AŞM am iniţiat deja procedura de acordare a titlului de membru de onoare al AŞM pentru marele scriitor Paul Goma, iar, în calitate de membru al Guvernului R. Moldova voi propune în această săptămână ca anul 2011 să fii declarat – ANUL PAUL GOMA. Să sperăm că demersurile comunităţii ştiinţifice vor fi susţinute la cel mai înalt nivel”, se arată în mesajul preşedintelui AŞM, în care se mai specifică, că „nu Paul Goma are nevoie de noi, ci noi avem nevoie de Paul Goma. Avem datoria morală de a ne respecta şi cinsti personalităţile cu renume mondial”.

Salutând frumoasa şi nobila iniţiativă a Institutului de Filologie, vicepreşedintele AŞM, dr.hab. Mariana Şlapac a transmis în cadrul acestei reuniuni, scriitorului cu cea mai mare faimă disidentă în lume, Paul Goma, calde felicitări, urări de sănătate, spor la scris şi preţuire pe măsura talentului. „Suntem foarte mândri de faptul că numele conaţionalului nostru stă alături de nume ca Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran”, a subliniat vicepreşedintele AŞM, un motiv de mândrie constituind în special faptul că prin romanul „Din Calidor” omenirea poate cunoaşte sufletul basarabeanului.

Despre romanul lui Paul Goma „Din Calidor” avea să vorbească şi distinsul invitat din Italia, Zaffi Davide, cercetător în istorie, Universitatea Veneţiană, care a tradus romanul în italiană. Cu emoţii vădite de a se afla în clădirea Academiei de Ştiinţe care, în opinia Domniei sale, reprezintă „un vârf al tuturor ştiinţelor din ţară”, Zaffi Davide a mărturisit pentru publicul select că romanul „Din Calidor” se recomandă de la sine ca operă literară, poate, cea mai reuşită. Fără a exagera, traducătorul a subliniat că lucrarea permite publicului italian să facă cunoştinţă cu realitatea tipică basarabeană, autorul ştiind să dea o anumită latură existenţei noastre, în general. Astfel, invitatul speră ca romanul va adânci, chiar va stimula, cunoştinţele italienilor despre Moldova, iar apropiindu-ne cultural să facem şi o schimbare de pondere.

O idee inspirată de a scrie o carte despre personalitatea lui Paul Goma şi prezentată în cadrul conferinţei a venit din partea lui Dinu Mihail care, după cum susţine chiar el însuşi, a avut privilegiul în viaţa sa de a fi prieten epistolar cu Paul Goma, iar cartea „Paul Goma sau predica în pustiu”, clişeistic vorbind, este rodul acestei prietenii.

Pentru a imprima evenimentului relevanţa ştiinţifică, agenda a inclus mai multe comunicări ştiinţifice expuse de către dr.hab. Andrei Ţurcanu, dr. hab. Alexandru Burlacu, dr. Aliona Grati, prof. univ. Theodor Codreanu (România) care au reflectat despre valoarea operei singuraticului de la Paris, Paul Goma, văzut de critici drept un simbol al rezistenţei româneşti şi un scriitor de anvergură internaţională.

„M-am convins că baştina noastră atât de necăjită în secole dă din când în când asemenea fenomene care uimesc standardele mondiale”, a ţinut să sublinieze acad. Vasile Anestiade, cu titlu special reliefând că Paul Goma este un pilon al tezaurului autentic autohton, un etalon al omului foarte rezistent. Academicianul susţine demersul preşedintelui AŞM, iar ca decan de vârstă, cu 44 de ani în Academie, va face şi Domnia sa un apel către Adunarea Generală a AŞM de a i se conferi titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei marelui scriitor Paul Goma.

În termeni pozitivi a fost apreciat nivelul Conferinţei ştiinţifice de către m.c. Nicolae Bileţchi, care, raliindu-se la ideea nobilă a antevorbitorului său, a propus ca materialele conferinţei să fie editate integral într-o publicaţie care să ajungă neapărat la protagonistul acestui for ştiinţific, Paul Goma.

O expoziţie de carte cu lucrările scriitorului Paul Goma a întregit frumosul eveniment.

În pofida tuturor lucrurilor mai puţin dorite, iată că Academia de Ştiinţe a Moldovei a mai „reparat” o carenţă, a dovedit încă o dată că se pot face lucruri temeinice, frumoase şi nobile. Iar la revenirea acasă, acest destin chinuit, acest talent uriaş, acest nume de sacrificiu Paul Goma - adevărată conştiinţă a Basarabiei - va avea parte de toată recunoştinţă din partea elitei intelectuale de la baştina Domniei sale.

La mulţi ani, Paul Goma!

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37