TIMPUL: Paul Goma a fost omagiat la Academie

2010-10-05

Ieri, la Academia de Ştiinţe a Moldovei şi-a desfăşurat lucrările conferinţa ştiinţifică prilejuită de cea de-a 75-a aniversare a cunoscutului scriitor disident român de sorginte basarabeană Paul Goma, născut în satul Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei, şi stabilit la Paris, în 1977, după ce a fost expulzat din România.

La evenimentul organizat de Institutul de Filologie al AŞM şi Uniunea Scriitorilor fusese invitat şi omagiatul care, din păcate, n-a putut veni. Scriitorul Valeriu Matei a ţinut să precizeze că lui Paul Goma, feciorului şi soţiei sale urma să le fie acordată cetăţenia R. Moldova. Din cauza unor carenţe în legislaţie, aceasta nu i-a putut fi acordată şi soţiei disidentului, care este apatridă, familia Goma urmând să vină la Chişinău în primăvara anului viitor.

În schimb, Paul Goma a trimis participanţilor la conferinţă un mesaj, el fiind şi un răspuns la telegrama de felicitare expediată de preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, sâmbătă, la Paris, de ziua de naştere a scriitorului, prin care acesta îl anunţă că a lansat iniţiativa de a-i acorda titlul de membru de onoare al AŞM şi, în calitate de membru al guvernului, va veni cu propunerea ca 2011 să fie declarat „Anul Paul Goma”.

La 5 Octombrie 2010, ora 05:04

LA ANIVERSARE

Paul Goma a fost omagiat la Academie

„Mai bine că nu voi fi de faţă: aş fi intervenit, din sală, corectând cutare cronologie inutilă, cutare fleac important de care nimeni nu are nevoie. Dar aş fi participat şi eu la dezbatere! Şi mi-aş fi apărat cu ghearele şi dinţii partea mea de adevăr”, răspunde, în stilul caracteristic scrisului său, Paul Goma. „Nu ştiţi, stimaţi domni, dar mai ales iubite doamne, de ce aţi scăpat - vreau să vă spun de cine - de mine. Însă, atenţie, nu de tot şi nu pentru totdeauna: în primăvară voi face o nouă tentativă de a încălca „legislaţia republicii”, pentru a reveni pe pământul Basarabiei mele. Iar dacă nu şi nu şi nu, mă voi întoarce postum”, se mai spune în telegrama venită de la Paris.

În discursul său, acad. Mihai Cimpoi l-a caracterizat pe Paul Goma drept un cavaler al adevărului, iar Alexandru Burlacu a spus că el este o adevărată conştiinţă a Basarabiei, cu romanele căruia ieşim în Europa. „Paul Goma este o cale spre salvarea noastră”, a afirmat criticul, prof. univ. Theodor Codreanu din Huşi, România. Pe marginea creaţiei omagiatului s-au mai pronunţat Andrei Ţurcanu, Aliona Grati, acad. Vasile Anestiade, Nicolae Bileţchi, Zaffi Davide, cercetător în istorie de la Universitatea din Veneţia ş.a.

Un articol de: Nicolae Roibu