Sunt de origine basarabean născut în Octombrie 1929, în comuna Teleşeu, judeţul Orhei. Tata, preotul Nicolae Stoian, a fost împuşcat de ostaşii roşii în 25 August 1944 în satul Sperieţi, când încerca să ajungă la familia refugiată peste Prut.

Ca fiu de preot şi pe deasupra şi basarabean, am purtat această “marcă” în şcoală şi în câmpul muncii până în 1979, când am hotărât să rămân în Vest. În consecinţă am fost condamnat la moarte în 1980, din ordinul lui Ceauşescu.

Mi-am câştigat traiul pe mai multe meridiane, pentru a-mi întreţine familia. Urmărit de securitate prin toată Europa - “să fie adus viu sau mort”, aşa suna pricazul de la Bucureşti, din motive de familie dar şi personale nu m-am afişat ca “dizident” nici înainte de 1989, nici după aceea.

Am privit cu rezervă până acum spasmele României de după 1989, cele ale Basarabiei, botezată Republica Moldova, şi chiar ale diasporei noastre răspândită şi divizată în lume.

Acum însă mi-a ajuns cuţitul la os şi PROTESTEZ HOTĂRÂT împotriva mârşăviei pe care a comis-o guvernul post comunist al Republicii Moldova, privind persoana MARELUI PAUL GOMA. Urmaş al marilor basarabeni, care au ţinut aprinsă flacăra românismului dincolo de Prut, Paul Goma nu şi-a îndoit o clipă şira spinării nici în faţa comuniştilor înainte de 1989, şi nici după aceea în faţa post comuniştilor.

Da, ieri Paul Goma a dat semnalul de revoltă împotriva opresiunii comuniste de la noi; după 1989 şi până astăzi Paul Goma n-a făcut şi nu face compromisuri nu numai cu post comuniştii, dar şi cu “dizidenţii de mucava”, unii dintre ei punând mâna pe instituţiile culturale din ţară, dar şi din Basarabia, aşa cum, de altfel, aduc mărturie manifestările şi actele lor din ultima vreme.

Da, Paul Goma a fost şi este un rebel incomod pentru mulţi compatrioţi, fie ei din ţară ori de peste Prut. Paul Goma n-a putut şi nu poate intra în tiparele compromisului, pe care îl practicăm noi, indiferent pe unde suntem. Vocea şi scrisul lui sunt ca un brici, un bisturiu tăind în carne vie pentru a îndepărta cangrena care a cuprins nu numai politicul, dar şi cercurile culturale.

Nu aşteptam şi nu aştept nici o reacţie din partea clasei politice de la Bucureşti privind neacordarea de către Chişinău a cetăţeniei familiei Paul Goma. Cu atât mai puţin nu aştept nici o reacţie a păturii culturale de la Bucureşti. Declaraţi dizidenţi înainte de 1989, dar îmbrobodiţi cu aprobări date de Ceauşescu pentru stagii în Vest, burse acordate de diverse fundaţii din lumea liberă, aceşti “dizidenţi” cum am spus, “de mucava”, astăzi nu fac altceva decât cântă-n strună puterii de la Bucureşti, şi-şi rotunjesc veniturile pe toate căile. Aşa încât la ce poţi să te aştepţi de la aceşti indivizi? Toţi o apă şi un pământ…

Dar de la moldoveni nu m-am aşteptat la această umilire pe care Paul Goma n-a meritat-o. Paul Goma ar fi putut face “carieră” în ţară dupa 1989. A preferat însă un timp ajutor social de la statul francez, decât să se umilească. A scris 80 de romane traduse în multe limbi şi a combătut nu numai comunismul, dar şi lichelismul din ţară şi diasporă.

Dacă “politicul”, aşa zis post comunist de la Chişinău, s-a dovedit a fi incapabil, nu numai în cazul Goma, pătura culturală, scriitori, ziarişti, oameni de ştiinţă etc, mă întreb de ce nu au luat poziţie? Oare n-aţi fost dvs printre cei care au zguduit regimul lui Voronin? Nu dvs aţi participat la acţiunile fulminante din acel “aprilie”? Atunci de ce această pasivitate în legătură cu Paul Goma? Grigore Vieru a fost un monument viu al Basarabiei. Paul Goma este un monument viu al întregii Românii, de la Nistru pân’la Tisa!

Voi, foştii tovarăşi ai lui Grigore Vieru! Mă adresez vouă, intelectuali basarabeni, în care multă Românie îşi pusese nădejde că sunteţi mult mai buni decât cei de la Bucureşti, şi nu puţini nutreau ideea că prin “Unire” se va produce o înnoire a României.

Se întorc astăzi în mormintele lor Pan Halipa, Ienculeţ, C.Stere, Alecu Russo, Alexei Mateevici, B.P.Haşdeu şi Grigore Vieru când văd atâta nemernicie, pe care acest mare român, Paul Goma, n-a meritat-o.

Prin poziţia voastră, voi intelectuali basarabeni neteziţi drumul ciubotei ruseşti, care e gata să vă îndoaie din nou grumazul.
Pentru Basarabia este ceasul al doisprezecelea fără un minut: nu va reveni conducerea politică asupra gestului necugetat privind cetăţenia familiei Paul Goma, atunci adio unire, adio Basarabie.

Nici Dumnezeu nu vă mai poate salva!

Dumitru Stoian
19 Octombrie 2010
Bonn, Germania