Inventatorii moldoveni premiaţi la Salonul „INVENTICA 2010” din România

2010-10-26
 

Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic şi Academia de Ştiinţe a Moldovei au participat la Salonul Cercetării (Expoziţia realizărilor cercetărilor ştiinţifice) şi “INVENTICA 2010” (cea de-a XIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifica şi Tehnologii Noi) care a avut loc la Complexul Expoziţional ROMEXPO, Bucureşti, România.  

Academia de Ştiinţe a Moldovei a prezentat la Salonul Cercetării 20 cele mai valoroase rezultate, obţinute în cadrul activităţilor de cercetări ştiinţifice, realizate în perioada 2009-2010, finanţate din fonduri bugetare, din domenii precum: Energie, Nanomateriale şi Nanotehnologii, Medicină, Agricultură, Biotehnologii, Mediu, etc.

La cea de-a XIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii Noi “INVENTICA 2010”, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT) a promovat 10 cele mai importante rezultate, obţinute în cadrul proiectelor de transfer tehnologic, realizate în anul curent, contribuind astfel la creşterea vizibilităţii şi impactului internaţional al rezultatelor inventicii moldoveneşti.

Astfel, în urma evaluării invenţiilor de către un juriu internaţional, Diploma şi Premiul Mare al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării din România a fost acordat grupului de cercetători C. Spînu, I. Bahnarel, P. Scoferţa, M. Magdei, L. Bîrca, L. Coreţchi, I. Spînu, P. Iarovoi, M. Isac, T. Holban, V. Pântea, P. Chintea, V. Vorojbit, S. Hadjiu, A. Vrînceanu-Beneş pentru invenţia „Remedii medicamentoase originale cu acţiune antivirală, imunomodulatoare, interferonogenă şi antioxidantă”, realizată în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică din Republica Moldova.

Cu Medalie de aur au fost premiaţi Institutul de Chimie al AŞM pentru invenţia „Preparate medicamentoase obţinute în baza substanţei active ENOXIL” şi Centrul Naţional de Sănătate Publică - „Remediii medicamentoase originale cu acţiune antivirală, imunomodulatoare, interferonogenă şi antioxidantă”.

În cadrul Salonului Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii Noi “INVENTICA 2010”, inventatorilor moldoveni le-au revenit, de asemenea, 12 medalii de argint şi 5 medalii de bronz. Cu un total de 19 medalii, Republica Moldova s-a plasat pe locul II, pe primul loc fiind România cu 162 de medalii.

Festivitatea de înmânare a diplomelor şi medaliilor învingătorilor a avut loc recent la Academia de Ştiinţe a Moldovei. Diplomele au fost înmânate de către preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca şi dr. Ghenadie Cernei, directorul AITT.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37