Reforma economică – prin prisma unui expert polonez. Lecţiile profesorului Leszek Balcerowicz

2010-11-18
 

Fişier biografic: pe 6-7 noiembrie curent profesorul Leszek Balcerowicz (n. 1947) s-a aflat pentru prima dată în Republica Moldova. A fost viceprim-ministru şi ministru al finanţelor al Republicii Polone în primul guvern non-comunist din Polonia, condus de Tadeusz Mazowiecki (1989-1991). A realizat planul de stabilizare rapidă şi transformare a economiei poloneze, cunoscut sub numele de "Planul Balcerowicz". Graţie acestor reforme – punerea în aplicare a programului polonez de transformare economică, cunoscut ca terapie de şoc – Polonia a învins hiperinflaţia, ceea ce a condus la o creştere bruscă a competitivităţii produselor poloneze. In octombrie 1992, Leszek Balcerowicz a fost numit profesor la Şcoala principală de comerţ din Varşovia, iar un an mai târziu devine director al Departamentului de studii internaţionale comparate. In perioada aprilie 1995 – decembrie 2000 a fost preşedintele Partidului de centru-dreapta „Uniunea Libertăţii” (Unia Wolnosci). În calitate de profesor invitat a ţinut prelegeri în mai multe universităţi ale lumii. Din noiembrie 1997 până în iunie 2000, membru al coaliţiei de guvernare, Leszek Balcerowicz a deţinut din nou funcţia de viceprim-ministru şi ministru al finanţelor. În 1997-2001 – a fost membru al Seimului polonez, în 2001-2007 – preşedinte al Băncii Naţionale. Polonia este considerată un model demn de urmat în ceea ce priveşte evoluţia economică, fiind singura ţară din UE care a evitat recesiunea mondială.

Guvernarea–mass-media–societatea

După cum am şi presupus, vizita renumitului economist şi reformator al Poloniei, prof. Leszek Balcerowicz în Republica Moldova, la invitaţia prim-ministrului Vlad Filat şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a constituit evenimentul nr. 1 de sâmbăta trecută. Situaţia economică precară din ţară necesită schimbarea abordărilor în sfera economică şi socială a clasei politice, iar exemplul Poloniei din perioada aflării la guvernare a dlui Balcerowicz poate oferi anumite soluţii în acest sens. Deşi situaţia actuală a economiei moldoveneşti diferă mult faţă de cea a Poloniei de acum 20 de ani, abordările ferme ale guvernului acestei ţări în economie şi sfera socială sunt de actualitate şi în prezent pentru Moldova.

Ţara, obosită de o tranziţie interminabilă de aproape două decenii şi sărăcită cu desăvârşire de reforme nefinalizate şi politici greşite în guvernarea ei, şi-a dorit măcar pentru o singură zi altceva: să vadă şi să cunoască un om, o personalitate proeminentă care a reuşit să-şi ajute ţara şi poporul să se rupă din mrejele socialismului şi să se încadreze în comunitatea statelor europene.

Presa, la rândul ei, a manifestat un interes deosebit faţă de acest eveniment. Mediatizând vizita lui Leszek Balcerowicz în Republica Moldova, ea a difuzat pe parcursul întregii zile ştiri, interviuri, reportaje, comentarii prin intermediul canalelor Radio şi TV, diverselor site-uri de la întrevederea înaltului oaspete cu prim-ministrul Vlad Filat; de la întâlnirea pe care a avut-o profesorul cu savanţii şi mediul intelectual la Academia de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul căreia a prezentat prelegerea publică cu tema „Criza financiară şi scenarii postcriză”; de la masa rotundă cu genericul „Transformări postsocialism într-o perspectivă comparativă”, organizată la Academia de Studii Economice cu suportul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM. Seara oaspetele polonez a fost invitat într-o emisiune în direct la postul de televiziune Publika TV, la care au participat economişti şi experţi în domeniu din ţară şi din România. A doua seară de duminică, canalul respectiv TV a repetat emisiunea. Departamentul TV „Moldova internaţional” de la Moldova 1, la rândul său, a prezentat o altă emisiune înregistrată cu participarea lui Leszek Balcerowicz. Reflecţii de la aceste întâlniri şi discuţii cu expertul polonez au fost publicate, difuzate şi de alte medii.

Astfel, cititorii, radioascultătorii, telespectatorii noştri, flămânzi de informaţie pozitivă, şi-au putut satisface pe deplin interesul faţă de eveniment – toţi au fost într-un cuget şi-o simţire în această zi – o spunem fără exagerare, preocupaţi de grija faţă destinele ţării. Iată pe ce criterii ar putea fi consolidată societatea noastră: pe făurire, dezvoltare, prosperare, respect reciproc între oameni, dar nu pe tonele de murdărie, turnate cu nemiluita pe capetele unor politicieni şi persoane publice în această campanie electorală. Balcerowicz, în dialog direct cu noi, ne-a încurajat şi ne inspirat încredere că dacă ne vom dori, cu adevărat, această schimbare, o vom realiza prin finalizarea reformelor începute în ultimul an de guvernarea actuală, prin stabilitate politică şi coeziune socială.

Este foarte important, a subliniat expertul polonez, de a mobiliza pe calea reformelor întreaga societate, ştiinţa, sfera businessului pentru a explica oamenilor că nu există magi (Santa Claus), care cu ajutorul baghetei fermecate vor schimba societatea, fără ca ea să-şi dorească acest lucru, să acţioneze în direcţia dată, să depună eforturi colosale, însoţite de sacrificiile câştigurilor pe termen scurt în favoarea creşterii pe termen lung. „În perioada (1989-1991), a mărturisit Leszek Balcerowicz, cînd într-un timp redus am realizat reforma şi transformarea economiei poloneze, pentru a nu provoca revolte sociale, noi, echipa de la Guvernare, trimeteam în fiecare zi grupul nostru de experţi de imagine la Radio, Televiziune ca să explice populaţiei despre toate acţiunile întreprinse privind lichidarea întreprinderilor de stat nerentabile, creşterea şomajului, a preţurilor, că peste trei ani vom observa cu toţii şi rezultatele pozitive aşteptate, dacă toţi paşii în acest sens vor fi realizaţi corect şi va fi concordie în societate. Şi am reuşit, evitând situaţii de stres-major, însoţite de devastarea magazinelor, incendierea automobilelor din stradă, de bătăi între poliţie şi manifestanţi, cum s-a întâmplat recent în Grecia”.

În continuare, raportorul a evidenţiat şi semnificaţia mass-mediei în reformarea economiei şi societăţii, schimbarea mentalităţii oamenilor: „Vouă, jurnaliştilor, vă revine un rol extraordinar de important. Aş începe cu aceea ca să nu le vorbiţi cetăţenilor dvs. despre terapia de şoc. Eu prefer să exprim această noţiune prin alt termen – terapia radicală, terapia lecuieşte, iar şocul sperie lumea.

Cine va alege doctorul?

Leszek Balcerowicz s-a exprimat în termeni medicinali nu o dată în cadrul prezentării prelegerii sale publice „Criza financiară şi scenarii postcriză”. Răspunsul pare să fie simplu: economiile statelor postsocialiste, aflându-se în tranziţie e ca şi un pacient aflat la terapie intensivă. Legile economiei de piaţă sunt dure – rezistă în concurenţă întreprinderile competitive, care reuşesc să se retehnologizeze, să-şi diversifice producţia şi pieţele de desfacere. Un rol excepţional îi revine statului care poate interveni cu politici fiscale, pentru formarea unui mediu favorabil dezvoltării afacerilor şi atragerii investiţiilor, dar şi să privatizeze la timp întreprinderile, aflate în proprietatea sa, falimentate. Deci, să pună temelia unei dezvoltări economice sustenabile.

Referindu-se la recesiunile mondiale, raportorul şi-a expus opinia precum că cele mai mari crize economice au avut loc în regimurile politice autoritare: colectivizarea agriculturii în fosta URSS sub conducerea lui Stalin; prăbuşirea economiei în China, cârmuită de Mao Ţze Dun, şi în Cambodia, în rezultatul cărora au murit de foame milioane de oameni. Experienţa seculară ne-a demonstrat că nu există socialism bun, chiar şi cu faţa umană, am mai adăuga noi, cu atât mai mult comunism bun, a accentuat Leszek Balcerowicz. Procesul de formare a unei economii de piaţă veritabile trebuie finalizat. În politică e la fel ca şi în medicină, boala netratată până la capăt va continua să macine sănătatea omului. Dar atunci când avem democraţie, oamenii aleg doctorul”, a opinat expertul polonez. „Aflându-mă în incinta Academiei de Ştiinţe, mă adresez către savanţi: ajutaţi guvernarea să aleagă doctorul!”

Prezentând o retrospectivă a crizei financiare ce a afectat majoritatea statelor lumii şi a soluţiilor aplicate pentru contracararea efectelor acesteia, profesorul Leszek Balcerowicz a estimat că Moldova a suferit mai puţin de criza financiară globală, remarcând creşterea economică înregistrată de ţara noastră în anul curent. Totodată, expertul polonez a subliniat că aprecierile pozitive date de Fondul Monetar Internaţional Republicii Moldova sunt încurajatoare pentru ţara noastră. Ceea ce ne rămâne să facem în continuare pentru a asigura o creştere economică durabilă ţine de stabilitatea economică, reducerea cheltuielilor bugetare, îmbunătăţirea politicilor de management public şi a celor fiscale, crearea unui sistem flexibil al pieţei de muncă, facilitarea accesului agenţilor economici locali la pieţe externe şi accelerarea procesului de integrare în Uniunea Europeană. Leszek Balcerowicz a recomandat, de asemenea, pentru economia moldovenească dezvoltarea, alături de sectorul agricol, a celui de prestări de servicii şi comerţului, precum şi îmbunătăţirea mediului investiţional. Expertul polonez s-a interesat şi de agenda europeană a Republicii Moldova, precizând că perspectiva integrării în comunitatea europeană poate oferi ţării noastre condiţii favorabile de dezvoltare economică.

Prezent la prelegerea publică a profesorului Leszek Balcerowicz, prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că ea este o oportunitate de a învăţa şi a face schimb de experienţă şi a mulţumit înaltului oaspete pentru vizita efectuată în Republica Moldova şi pentru că este alături de ţara noastră. Premierul a precizat că economia Moldovei nu a fost afectată doar de criza economică globală, ci şi de administrarea proastă a lucrurilor în perioada respectivă, amintind în cadrul întrevederii, pe care a avut-o iniţial la Guvern cu expertul polonez, că la finele anului 2009, deficitul bugetar al Republicii Moldova a fost prognozat la nivelul de 15% din PIB. Prin reforme şi măsuri eficiente guvernarea actuală a reuşit să diminueze acest deficit, iar în primele şase luni ale anului curent să înregistreze o creştere economică de circa 6%.

Saltul tigrilor asiatici ne fascinează

Participanţii la prelegerea publică a lui Leszek Balcerowicz – cercetători din domeniul economiei, directori ai organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, rectori şi profesori universitari, doctoranzi şi masteranzi, reprezentanţi ai ONG-urilor şi a diasporei poloneze – au dat numeroase întrebări raportorului. O parte din ele au vizat succesul economic fascinant, înregistrat în ultimii 30-40 de ani de tinerele democraţii de pe continentul asiatic – Coreea de Sud, Thailanda, Singapore, Hong Kong: care au fost intervenţiile din partea statelor în reformele realizate?

Leszek Balcerowicz a răspuns că Guvernul din Coreea de Sud a efectuat careva intervenţii. Însă, analizându-le, expertul polonez a opinat că ele au eşuat. Performanţa economică a statelor din această regiune, metaforic numite tigri asiatici, rezidă, din punctul de vedere al prof. Balcerowicz, în câteva avantaje esenţiale pe care le-au avut iniţial ele, spre deosebire de ţările din Europa de Est, aflate o jumătate de secol sub regimuri comuniste. Astfel, economiile din aceste state asiatice au fost de la bun început capitaliste; au fost administrate eficient; s-au bazat pe o economie orientată spre export – deci, capabilă să producă mărfuri competitive care să facă faţă concurenţei; au redus cheltuielile sociale până la 20 % din PIB (în Republica Moldova acestea constituie peste 40 % din PIB). Limitarea cheltuielilor publice, a favorizat dezvoltarea sectorului privat.

Ultimul tigru asiatic, care a înregistrat mai mult de 30 de ani şi continuă să aibă o creştere economică considerabilă, este China. Să n-o credem pe cuvânt, ne-a îndemnat expertul polonez, că ea a păstrat modelul socialist de gestionare a economiei. Ea se află în deplină tranziţie la economia de piaţă, deci, la capitalism, reducând cheltuielile sociale în ultimul timp de la 30 la 20 % din PIB. Dar reţineţi: creşterea economică este cea mai bună politică socială!

Participanţii la dezbateri şi-au etalat cunoaşterea englezei – cei mai tineri şi de vârstă medie; seniorii au vorbit în rusă cu Leszek Balcerowicz, care şi-a prezentat prelegerea în engleză, reprezentanţii diasporei poloneze s-au exprimat în limba Patriei lor istorice, ceea ce l-a surprins plăcut pe raportor. Important este că în oricare limbă nu s-ar fi vorbit în Sala Azurie arhiplină a AŞM – au stat oamenii din interes şi în picioare, toată lumea – conducerea AŞM, moderator acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, prim-ministrul Vlad Filat, invitatul de onoare Leszek Balcerowicz şi cei prezenţi la discuţii au fost pe parcursul a două ore într-un cuget şi-o simţire faţă de grijile pentru destinele Republicii Moldova şi viitorul ei în comunitatea europeană.

În semn de recunoştinţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea ştiinţei economice, a realizării reformei în domeniu şi a promovării rezultatelor ei, profesorului Leszek Balcerowicz i-a fost înmânată medalia AŞM „Dimitrie Cantemir”. În doua jumătate a zilei, într-o atmosferă solemnă la Academia de Studii Economice din Moldova înaltului oaspete i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Cauza al acestei prestigioase instituţii de educaţie. În continuare, s-a desfăşurat aici o masă rotundă cu tema „Transformări postsocialism într-o perspectivă comparativă”.

A doua zi Leszek Balcerowicz a vizitat Găgăuzia. În vizita sa în republica Moldova a fost însoţit de ambasadorul Republicii Polone la Chişinău Bogumil Luft.

Tatiana Rotaru

PS 1: Articolul publicat prezentă o sinteză a vizitei prof. Leszek Balcerowicz în Republica Moldova, reflectată în parte de Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului, alte agenţii de presă şi în baza propriei analize şi observaţii. Materialul a fost publicat într-o variantă redusă în „Literatura şi Arta” din 18 noiembrie 2010, pag. 2. T.R.