Forul Academic va alege doi savanţi în calitate de membri titulari

2010-12-14

Conform Hotărârii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM din 15 noiembrie 2010, la 13 decembrie curent a avut loc Adunarea Secţiei de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii. În cadrul ei a fost abordată o singură chestiune cu privire la alegerea membrilor titulari (academicieni) în Secţia de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii la două posturi vacante de membri titulari ai AŞM, specialităţile Chimia compuşilor coordinativi şi Ştiinţe ale solului. Au candidat la aceste posturi vacante chimistul, membrul corespondent Constantin Turtă, şef de laborator la Institutul de Chimie al AŞM, şi pedologul, membrul corespondent Serafim Andrieş, directorul Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului.
Moderatorul Adunării Secţiei de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii, acad. Teodor Furdui, potrivit tradiţiei stabilite, s-a referit la activitatea candidaţilor la posturile vacante de academician, la rândul lor, competitorii şi-au prezentat rapoartele cu cele mai importante rezultate ale cercetărilor lor, care justifică şi argumentează excelenţa ştiinţifică în aspiraţia lor de a obţine cel mai înalt titlu de academician. În continuare, membrii secţiei şi conducerea AŞM le-au adresat candidaţilor la titlu de academician întrebări cu privire la rapoartele prezentate, apoi şi-au exprimat opiniile şi susţinerile în acest sens.
În urma votării secrete a membrilor titulari ai Secţiei de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii a AŞM, membrii corespondenţi Constantin Turtă şi Serafim Andrieş au fost aleşi în calitate de academicieni, respectiv la specialităţile Chimia compuşilor coordinativi şi Ştiinţe ale solului. Această procedură urmează să fie repetată în cadrul Adunării generale a membrilor titulari (academicieni) şi membrilor corespondenţi ai AŞM, care se va întruni joi, pe 16 decembrie curent, cu începere de la ora 13.00, în Sala Azurie a AŞM (bd. Ştefan cel Mare 1, et. 1).

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.



Tatiana Rotaru