Un grup de oameni de ştiinţă au fost decoraţi cu distincţii de stat

2010-12-22


Preşedintele interimar la Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat decretul privind conferirea distincţiilor de stat unui grup de oameni din domeniul ştiinţei.
În semn de profundă gratitudine pentru meritele deosebite în promovarea adevărului istoric şi valorilor naţionale, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea relaţiilor dintre comunităţile academice şi universitare şi activitate metodico-didactică şi ştiinţifică prodigioasă, „Ordinul Republicii” a fost conferit lui Andrei Eşanu, academician, Academia de Ştiinţe a Moldovei, şi Ioan Scurtu, profesor universitar la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, România.
Prin decret, cu „Ordinul de Onoare” au fost decoraţi Gheorghe Palade, conferenţiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova; Pavel Parasca, profesor universitar interimar la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova; Gheorghe Buzatu, cercetător ştiinţific principal la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române; Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Ion Negrei, viceprim-ministru; Ioan Aurel Pop, director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române; Mihai Retegan, profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, România; Ion Şişcanu, profesor universitar la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul; Mihail Taşcă, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Anatolie Ţăranu, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Ordinul „Gloria Muncii” a fost conferit lui Ion Agrigoroaiei, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România; Nicolae Enciu, şef de catedră la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi; Ion Eremia, şef de catedră la Universitatea de Stat din Moldova, Gheorghe Negru, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Anatolie Petrenco, profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova.
Cu medalia „Meritul Civic” au fost decoraţi Maria Danilov, şef de sector la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei; Valentina Eşanu, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Octavian Ţîcu, conferenţiar universitar la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.
Titlul onorific „Om Emerit” a fost conferit lui Demir Dragnev, membru corespondent, consultant ştiinţific la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Elenei Postică, director adjunct al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.

 

Serviciul de presă al Preşedinţiei RM