Laureaţii Concursului Naţional de Susţinere a Ştiinţei „Savantul anului – 2010”

2010-12-22

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., la ultima sa şedinţă din 20 decembrie curent, a desemnat învingătorii Concursului naţional de susţinere a ştiinţei „Savantul anului 2010”, organizat pentru a şaptea oară de Academia de Ştiinţe a Moldovei. Această competiţie intelectuală îşi propune drept scop sporirea eficienţei şi competitivităţii activităţii de cercetare-dezvoltare, popularizarea şi stimularea activităţii ştiinţifice în Republica Moldova, aplicarea în practică a rezultatelor cercetărilor şi atragerea investitorilor străini şi autohtoni la valorificarea realizărilor din sfera ştiinţei şi inovării.
Concursul se desfăşoară la două nominalizări: „Savantul anului 2010” cu premiul de 50 mii de lei şi “Tânărul savant al anului 2010” cu premiul de 20 mii de lei. Premiile se acordă pentru rezultate remarcabile, obţinute în cercetare pe parcursul anul curent.
Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM l-a nominalizat „Savantul anului 2010” pe acad. Andrei Eşanu, doctor habilitat în istorie, profesor cercetător, consultant ştiinţific la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, pentru monografiile „Mănăstirea Voroneţ. Istorie – Cultură – Spiritualitate”,  Chişinău, Editura Pontos, 2010, 416 p.; „Moştenirea culturală a Cantemireştilor”, Chişinău, Editura Pontos, 2010, 214 p.; „Neamul Cantemireştilor” (bibliografie). Chişinău, Editura Pontos, 2010, 388 p. De asemenea, în anul curent savantul istoric a publicat 3 articole în culegeri internaţionale, 1 articol în culegere naţională, 4 articole în reviste naţionale recenzate, precum şi 2 recenzii.  Totodată, a  prezentat  8 comunicări ştiinţifice la conferinţe internaţionale.
Cel de al doilea învingător la acest concurs a fost declarat acad. Mihai Cimpoi, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Filologie al AŞM, pentru monografiile „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti (351 p.); „Vasile Cârlova – poetul „Sufletului mâhnit”, Biblioteca Târgovişte, Cartdidact, Chişinău, 2010 (222 p.). În 2010 criticul şi istoricul literar a mai publicat şi alte 40 de articole şi studii în domeniu. Ambii laureaţi ai Concursului „Savantul anului 2010” – acad. Andrei Eşanu şi acad. Mihai Cimpoi –  vor fi menţionaţi cu Diplome şi vor împărţi premiul bănesc în valoare de 50000 (cincizeci mii ) de lei în părţi egale, câte 25 mii de lei la fiecare.
La nominalizarea “Tânărul savant al anului 2010” au fost desemnaţi, de asemenea, doi cercetători care vor împărţi premiul bănesc în sumă de 20000 (douăzeci mii) de lei în părţi egale – câte 10 mii de lei la fiecare. Laureaţii concursului la această nominalizare au fost desemnaţi dr. Dorin Lozovanu, cercetător ştiinţific superior la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Moldova, pentru monografia „Conştiinţa etnică a populaţiei din Republica Moldova, Editura Academiei de Ştiinţe din Austria, Viena, 2010 (78 p.); dr. Ion Xenofontov, secretar ştiinţific la Instituţia Publică „Enciclopedia Moldovei”, pentru monografia „Războiul din Afganistan (1979-1989), Iaşi, Editura Lumen, 2010 (544 p.).
Festivitatea de înmânare a premiilor Concursului naţional  de susţinere a ştiinţei „Savantul anului 2010” va avea loc pe 27 decembrie 2010, începând cu ora 15.00, în Sala Albă a Hotelului „Codru”.
  În cadrul acestui eveniment vor fi înmânate şi alte distincţii ale AŞM: 5 premii  pentru realizări ştiinţifice de valoare (seniori); 6 premii pentru realizări ştiinţifice ale tinerilor cercetători. Vor fi menţionaţi cu premii băneşti şi un grup de jurnalişti pentru promovarea ştiinţei şi inovării în anul 2010.

La festivitate  sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.      
 

Tatiana Rotaru,
            27-41-93