„HAI, MOLDOVA!” – proiect de promovare a culturii ecologice susţinut de AŞM

2011-01-14
 


Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Asociaţia Obştească „Medium” au semnat joi, 13 ianuarie 2011, un Memorandum de colaborare în vederea susţinerii şi promovării culturii ecologice în Republica Moldova. Documentul a fost semnat de către dr.hab., prof. Ion Guceac, secretar ştiinţific general al AŞM şi Daniela Cibotari, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Medium”.

Potrivit Acordului, părţile vor colabora în baza avantajului reciproc şi interesului societăţii, prin activităţi ce vor asigura suportul ştiinţific necesar pentru desfăşurarea cu succes a proiectului naţional socio-ecologic „Hai, Moldova!”.

În vederea dezvoltării şi promovării culturii şi conştiinţei ecologice în societate, părţile au convenit şi asupra formelor de colaborare. Acestea prevăd acordarea suportului ştiinţific necesar campaniei „Hai Moldova!” şi gestionării durabile şi eficiente a deşeurilor şi reciclării acestora, precum şi desfăşurarea unor campanii informaţionale şi de sensibilizare a opiniei publice privind tematica ecologică, instruirea tinerei generaţii în spiritul responsabilităţii faţă de mediul ambiant.

Potrivit membrilor echipei de comunicare din cadrul proiectului, „Hai, Moldova!” are drept mesaj implicarea unui număr cât mai mare de persoane din sectorul privat, guvernamental, societate civilă, iar sloganul proiectului este „Curăţenie în toată ţara într-o singură zi”. Mai mult,  preşedintele Asociaţiei susţine că „Hai, Moldova!” este şi o campanie împotriva stereotipurilor, o campanie de educare şi de mobilizare a societăţii şi are în obiectiv curăţarea teritoriului ţării de gunoi, un atare proiect fiind realizat în Moldova pentru prima dată.

Prezent la evenimentul semnării Memorandumului, acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM a salutat iniţiativa reprezentanţilor Asociaţiei pentru intenţiile nobile de sensibilizare şi implicare directă vizavi de problemele grave de mediu şi de poluare a acestuia cu care se confruntă ţara noastră. În context, preşedintele AŞM a accentuat tendinţele tehnologice şi inovaţionale în managementul deşeurilor, impactul toxic al deşeurilor asupra mediului ambiant, îndeosebi, asupra apei, precum şi tendinţa europeană de a promova „politicile verzi”. În acest sens, acad. Duca a venit cu propuneri concrete de a bate semnalul de alarmă prin implicarea nemijlocită a ecologiştilor, studenţilor din cadrul Universităţii AŞM, Universităţii de Stat din Moldova etc. Un subiect de interes ar putea fi şi pentru elevii Liceului AŞM, care deja al doilea an participă la un concurs internaţional de proiecte privind schimbarea climei, unde s-au plasat pe locul II.

În perspectiva unei colaborări fructuoase, dr. hab., prof. Ion Guceac a remarcat că iniţiativa Asociaţiei este una demnă de apreciat, asigurând de faptul că în persoana Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Asociaţia are într-adevăr un partener de succes. Semnarea acestui Memorandum este doar un prim-pas, după care va urma un set de acţiuni ce vor fi deja planificate şi realizate împreună, a specificat prof. Ion Guceac.

Membrii Asociaţiei s-au arătat foarte optimişti în ceea ce priveşte realizarea proiectului şi speră să transmită entuziasmul lor unui număr cât mai mare de persoane.

 

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37