Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca participă la ceremonia inaugurării Anului Internaţional al Chimiei

2011-01-27

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe DUCA participă, în zilele de 27-28 ianuarie 2011, în calitate de invitat special, la ceremonia inaugurării Anului Internaţional al Chimiei - 2011, care are loc la Paris, în sediul UNESCO.

Evenimentul se desfăşoară sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) şi Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată (IUPAC).

La eveniment participă personalităţi recunoscute la nivel internaţional din diferite ţări, precum şi premianţi ai premiului Nobel în domeniul chimiei. Evenimentul prevede deschiderea unei expoziţii de fotografii a Laureaţilor chimişti, precum şi un concert „Notele Chimiei”.
Anul Internaţional al Chimiei se desfăşoară sub sloganul „Chimia, viaţa noastră, viitorul nostru”. Pe parcursul întregului an vor fi organizate diverse activităţi de popularizare a chimiei şi contribuţiei acesteia la progresul umanităţii.
 

În decembrie 2008, Adunarea Generală a ONU a declarat Anul 2011 - Anul Internaţional al Chimiei.

Anul Internaţional al Chimiei este o iniţiativă IUPAC şi UNESCO. Evenimentul implică societăţi, academii şi instituţii de chimie din întreaga lume şi se bazează pe iniţiative individuale în a organiza activităţi locale şi regionale.

Centrul Media al AŞM