Ideea integrării europene a Republicii Moldova a apărut şi a devenit una populară odată cu deschiderea ţării faţă de occident. Un aport în acest sens l-a jucat în special creşterea masivă care s-a produs mai bine de un deceniu în urmă a numărului lucrătorilor plecaţi temporar peste hotarele ţării, o bună parte din care au plecat către statele membre UE. Clasa politică naţională a însuşit doleanţa majorităţii populaţiei ţării. Astfel, începând cu cea de-a 4 competiţie electorală desfăşurată pentru alegerile parlamentare din anul 2005, mesajul de integrare europeană a Republici Moldova a fost şi rămâne unul comun pentru toţi concurenţii electorali importanţi. Acest mesaj a figurat în programele electorale a tuturor celor trei formaţiuni politice care au acces în anul 2005 în Parlament, inclusiv şi în programul electoral al partidului Comunist din Republica Moldova – învingătorul de atunci a competiţiei electorale. O situaţie similară s-a atestat şi în ciclurile electorale care au urmat. În final ideea integrării europene a Republicii Moldova a devenit una dintre priorităţile majore a politicii externe a ţării, figurând ca domeniu aparte începând cu anul 2005 în titulatura ministerului de profil.

Astfel, privită în termeni generali ideea de integrare europeană a ţării este unica speranţă şi în acest sens soluţie oferită în prezent de clasa politică din Republica Moldova în vederea asigurării dezvoltării socio-economice a ţării. Formal, această ideea s-a transformat într-un veritabil model de dezvoltare economică şi fiind vorba - nu doar pentru Republica Moldova. Este oare această abordare corectă?

Pentru a răspunde la această întrebare este cazul să revenim asupra unor noţiuni care din motivul că sunt des întrebuinţate, şi-au pierdut sau cel puţin în percepţia majorităţii populaţiei, şi-au denaturat adevărata lor semnificaţie. Ce este Uniunea Europeană?

Bazele UE au fost puse prin tratatul de la Roma intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 care a instituit o comunitate economică reprezentată printr-o uniune vamală dintre Franţa, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg. Scopul tratatului de la Roma a fost crearea unei pieţi comune menite să asigure prosperitatea economică a unui grup de state - semnatare a documentului, care la acea vreme dispuneau de un nivel comparabil de dezvoltare economică. Cu timpul, odată cu atingerea obiectivului iniţial de dezvoltare economică, UE şi-a extins eforturile către alte domenii cu scopul consolidării drepturilor sociale şi promovării valorilor democratice. La moment UE reprezintă o entitate politică formată din 27 state membre, dar care şi-a păstrat trăsăturile iniţiale de uniune vamală şi piaţă comună care îşi stabileşte de comun acord politica tarifară în raport cu statele terţe, pe când comerţul intern de bunuri şi servicii dintre statele membre UE este complet liberalizat. În concluzie UE reprezintă o comunitate de state cu un nivel înalt de dezvoltare economică (fapt care nu mai este întru totul valabil în prezent) capabile să asigure o cooperare economică reciproc avantajoasă dar şi menţinerea, şi propagarea principiilor democratice de organizare politică a societăţii.

De ce este important ca statele care decid să formeze o uniune vamală şi piaţă comună de bunuri şi servicii, să dispună de un nivel comparabil de dezvoltare economică? Pentru a răspunde la această întrebare necesită a fi lămurite câteva aspecte. Conceptul de bază care explică în teoria economică clasică comerţul internaţional de bunuri şi servicii, este cel al avantajelor comparative. În conformitate cu acest concept, statele antrenate în comerţul internaţional se vor specializa în producerea acelor bunuri şi servicii care înregistrează pentru fiecare stat în parte cele mai mici costuri de oportunitate. Termenul de cost de oportunitate defineşte valoarea celei mai bune dintre şansele la care se renunţă atunci când se face o alegere oarecare. Astfel, dacă pentru statul A, dată fiind structura economică a acestuia, producerea grâului are un cost de oportunitate mai mic decât producerea de autoturisme, în raport cu situaţia din statul B, în rezultatul comerţului exterior statul A se va specializa în producerea grâului iar statul B în producerea autoturismelor. În final, urmare creşterii eficienţei utilizării resurselor interne, volumul global al bunurilor produse se va majora şi în consecinţă va creşte în ansamblu şi nivelul general de bunăstare al populaţiei ambelor state. Aspectul care nu este luat în calcul este modul de distribuire a surplusului de valoare adăugată creat şi efectul în timp asupra statelor antrenate în activitatea de comerţ exterior. Astfel, statul A în urma comerţului internaţional neîngrădit va rămâne fără sectorul industrial, din exemplul nostru de producere a autoturismelor, pe când statul B îşi va dezvolta şi mai mult capacităţile sale în acest domeniu şi va diminua ponderea populaţiei sale antrenate în agricultură. Consecinţa imediată a acestei „evoluţii” este sărăcirea şi degradarea socială a populaţiei ţării A, deoarece nivelul de salarizare dar şi competenţele cerute în industria auto sunt mult mai favorabile dezvoltării socio-economice decât cele din sectorul agricol. Astfel, comerţul internaţional liberalizat în special cu economiile slab dezvoltate este favorabil statelor avansate economic, deoarece acesta aduce o rată de creştere economică superioară celei naturale (a se compara cu supraprofiturile realizate în cadrul unor activităţi de monopol) care depăşeşte valoarea adăugată rezultată din cooperarea reciprocă - benefică ambelor state, şi reprezintă supra-valoarea rezultată din contul dezindustrializării statelor cu o structură economică slabă, aflată în formare.

În context cu cele descrise se desprinde următoarea observaţie. Cadrul instituţional actual de organizare a economiei mondiale, în care statele care dispun de o structură economică slabă sunt forţate să concureze pe picior de egalitate cu statele dezvoltate economic, reprezintă în realitate o modalitate indirectă de luptă împotriva concurenţei şi care în ultima instanţă se opune principiului de liberalism economic. Astfel, expunerea prematură, sau privită la general expunerea directă competiţiei acerbe de pe pieţele globale a economiilor slab dezvoltate realizează de facto menţinerea unui status quo a economiei mondiale, favorabil statelor care în prezent sunt dezvoltate economic. Prin acesta se asigură aplicarea unor condiţii „aride” de dezvoltare economică statelor slab dezvoltate economic în vederea limitării la maxim a capacităţilor acestora de a dezvolta entităţi economice independente care să concureze liderii economici de moment. Astfel, economiile slabe sunt sortite unei existenţe la limita supravieţuirii sau în cel mai bun caz ca anexe a unor economii dezvoltate. Care este răspunsul elitei politice autohtone la aceste provocări… este oare conştientizată şi abordată în termeni reali această problemă în Moldova?

Dacă descrierea teoretică de mai sus nu pare a fi verosimilă, cei care au dubii să se uite la evoluţia economică din ultimii 10-15 ani a Republicii Moldova. În această perioadă urmare unei deschideri prematuri a economiei, Republica Moldova a rămas aproape în totalitate fără sectorul său industrial. Astfel în prezent, în comerţul intern majoritatea bunurilor sunt cele de import. Moldova fiind un stat care cu greu de mai exportă ceva, iar cea mai importantă sursă de intrări de valută a ţării o reprezintă exportul forţei de muncă, cu toate aspectele inerente unei astfel de „structuri economice” care sunt traficul de fiinţe umane, prostituţia, traficul de organe umane.

Rezumând cele menţionate şi fără a diminua rolul UE în calitatea sa de promotor, unul eficient de altfel, a unor valori general umane, principii şi reguli de organizare modernă a societăţi, este important pentru elita politică din Republica Moldova să vizualizeze şi cealaltă manifestare a UE care este cea de competitor a Moldovei în cadrul unui sistem economic capitalist. Este cunoscut faptul că capitalismul nu se bazează pe ajutor reciproc ci pe concurenţă, iar în final reuşeşte cel care este mai eficient. În acest context UE nu este o agenţie de ajutor social care la un simplu apel va rezolva problemele cu care se confruntă Moldova ci mai degrabă un club al statelor care au reuşit în plan economic, întrunite în vederea augmentării şi asigurării unei dezvoltări prospere în continuare. Raţionamentul care ghidează cooperarea cu Republica Moldova a UE, chiar şi în partea ce ţine de fondurile nerambursabile alocate ţării, este în primul rând cel de asigurare a prosperităţii sociale şi economice proprii. În acest context apropierea economică de UE, de exemplu în cadrul unui acord de liber schimb, poate mai mult prejudicia decât ajuta economia firavă a Moldovei.

Visul de integrare europeană a Republicii Moldova, care în termeni reali defineşte obiectivul construirii unei societăţi echitabile şi prospere în Republica Moldova, pentru a deveni realitate ar trebui axat în primul rând pe reuşite în plan economic. Aşa cum s-a menţionat deja, pentru a obţine statutul de stat membru a UE, o condiţie esenţială este să dispui de o economie de piaţă matură, capabilă să facă faţă concurenţei internaţionale. În acest context statutul de ţară membră UE reprezintă o confirmare dar nu neapărat şi un mijloc pentru realizarea acestei condiţii. Republica Moldova la moment, fără a fi încorsetată în cadrul unor acorduri comunitare aşa cum este cazul statelor membre UE, dispune de jure de libertatea promovării unei politici tarifare, comerciale, financiare, bugetar-fiscale şi monetare independente - de care ar fi trebuit să dispună pe deplin. Experienţa unor state aflate la periferia geografică dar şi economică a UE care au trecut recent printr-o perioadă de turbulenţe economice, demonstrează riscurile care pot surveni atunci când politica economică a unui stat nu este adaptată condiţiilor sociale şi economice ale acestuia.

Astfel, pentru asigurarea prosperităţii în Republica Moldova, axarea exclusivă pe dezideratul integrării europene a ţării nu este suficientă. În paralel clasa politică din ţară trebuie să ofere soluţii eficiente şi coordonate în plan economic, menite să contribuie la formarea unei economii independente, moderne şi puternice în Moldova care să dispună inclusiv şi de un sector industrial puternic. Exemplele demne de urmat în acest sens sunt cele din experienţa postbelică a Finlandei sau a statelor din regiunea Asiei de Sud-est.

În partea ce ţine de cooperarea în plan economic cu statele avansate din punct de vedere economic, inclusiv UE, care poate ascunde riscuri semnificative pentru Republica Moldova aşa cum s-a menţionat deja, este oportună stipularea în acordurile bilaterale de liber schimb a necesităţii asigurării unei dezvoltări echilibrate a comerţului exterior reciproc, care să evite deficitul balanţei de comerţ exterior a oricărei dintre părţi. În acest context este cazul să ne amintim de propunerile înaintate de renumitul economist John M. Keynes pentru construirea sistemului financiar internaţional de după cel de al doilea război mondial, în ajunul fondării instituţiilor Bretton Woods. Ca element destabilizator pentru sistemului financiar internaţional Keynes vedea nu doar deficitul dar şi excedentul balanţei de comerţ exterior al statelor participante în sistem.
 

Viorel Girbu,
consilier al presedintelui ASM in probleme economice si de inovare