Activitatea sindicală discutată la Consiliul Sindical al AŞM

2011-02-10
 

 

Pe data de 9 februarie curent, a fost convocată şedinţa Consiliului Sindical al AŞM, prezidată de preşedintele Consiliului, dr. Andrei Bujoreanu. Agenda şedinţei de lucru a inclus mai multe probleme ce vizează activitatea sindicală a instituţiei.

Astfel, şedinţa a examinat rezultatele executării bugetului sindical pentru anul 2010 şi aprobarea bugetului pentru anul 2011. O informaţie în acest sens a fost prezentată de către contabilul şef, Eugenia Şemeachin. În rezultatul examinării şi analizei bugetului sindical pentru anul 2010, Consiliul Sindical menţionează că, în comparaţie cu anul precedent, veniturile au scăzut, iar cheltuielile au crescut. De asemenea, a fost audiată informaţia privind analiza nivelului de salarizare al angajaţilor AŞM şi a utilizării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, precum şi executarea mijloacelor asigurărilor sociale de stat pentru tratamentul balneoclimateric, valorificarea mijloacelor bugetului sindical pentru organizarea odihnei de vară a colaboratorilor AŞM pe anul 2010 şi sursele financiare preconizate pentru anul 2011.

Consiliul Sindical a aprobat raportul statistic privind efectivul sindical al AŞM, prezentat de către preşedintele CS, Andrei Bujoreanu. Totodată, Consiliul consideră activitatea de recrutare a noilor membri de sindicat ca fiind una prioritară pentru toate organizaţiile primare, recomandând comitetelor sindicale să-şi orienteze activitatea spre optimizarea structurii organizaţiilor primare.

În cadrul şedinţei a fost examinat şi aprobat proiectul Contractului colectiv de muncă al Consiliului Sindical cu Administraţia AŞM pentru anii 2011-2015. De asemenea, a fost aprobat planul de activitate al Consiliului Sindical al AŞM pentru anul 2010.

Consiliul Sindical a discutat şi aspecte privind manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Femeii, inclusiv organizarea turneului de joc de dame, care va avea loc pe data de 5 martie curent.

Tot în cadrul întrunirii, membrii Consiliului Sindical au fost informaţi asupra unor petiţii, sosite în adresa Consiliului.

Eugenia Tofan,
membru al Consiliului Sindical al AŞM