Evoluţii economice în Georgia versus Moldova

2011-02-15

Problematica dezvoltării economice este una complexă. Abordarea care s-a conturat în mod pregnant începând cu anii 70 ai secolului trecut în domeniul dezvoltării economice, este cea a liberalismului economic. Această abordare a substituit în cadrul politicilor organismelor financiare internaţionale instrumentele aplicate de SUA pentru reconstrucţia statelor Vest-europene în perioada post-belică, care s-au dovedit a fi de mare succes. Un adevărat campion în promovarea reformelor liberale în economie este la moment Georgia. Preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili la sfârşitul anului trecut a vizitat Moldova, ocazie cu care presa locală a scris despre succesele acestei ţări în domeniul dezvoltării economice. În mass-media internaţională recent de asemenea au apărut mai multe publicaţii la această temă. Deşi este încă prematur să fie aduse evaluări finale ale reformelor promovate în Georgia, prezintă totuşi importanţă cunoaşterea modului în care a evoluat până la moment economia georgiană sub acţiunea acestora. În acest scop a fost elaborat studiul prezentat mai jos de cercetătorul în economie din Academia de Ştiinţe a Moldovei, Viorel Gîrbu.

Acad. Gheorghe DUCA
Preşedintele AŞM
Moscova, 15 februarie 2011

 

Descarcă