În Moldova, va fi creat un laborator modern de testare a solului

2011-02-16

„Testarea solului este o oportunitate esenţială pe care puţini dintre fermierii moldoveni o valorifică pentru a-şi minimaliza riscurile de producere şi a atinge performanţele agriculturii moderne", susţine Donald Horneck, specialist în extensiune, cercetător la Universitatea Oregon din SUA. Expertul a efectuat o vizită în Moldova, în perioada 5-16 februarie, în cadrul Programului „De la Fermier la Fermier" (FTF), implementat de CNFA, cu suportul financiar al USAID. Scopul vizitei a fost asistarea Parcului ştiinţifico-tehnologic INAGRO al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în proiectarea unui laborator modern de testare a solului.

În cazul solurilor fertile din Moldova, fermierii au posibilitatea de a obţine performanţe înalte cu investiţii minime. Cu toate acestea, introducerea aleatorie a fertilizanţilor în sol sporeşte riscul poluării mediului prin depăşirea cantităţii admisibile de anumiţi fertilizanţi.

În cadrul vizitei sale în Moldova, Donald Horneck a elaborat şi prezentat INAGRO un set de recomandări privind amplasarea laboratorului, spectrul de servicii ce vor putea fi prestate, precum şi echipamentul necesar pentru acesta. Expertul preconizează şi alte vizite în Moldova, orientate spre definitivarea şi implementarea proiectului INAGRO privind crearea unui laborator modern de testare a solului.

 "INAGRO ar putea lansa un serviciu foarte necesar pentru agricultura Moldovei, ce va include testarea solului, apei şi a plantelor, cu posibilitatea oferirii rezultatelor în maximum 24 de ore din momentul livrării probelor către laborator", opinează Donald Horneck. „Acest laborator va juca un rol important în sporirea competitivităţii agriculturii din Moldova în situaţia în care, la moment, aceste servicii nu prea sunt solicitate şi necesită deopotrivă modernizare şi popularizare", specifică specialistul american.

Solurile Moldovei sunt constituite în proporţie de 80% din cernoziomuri, fiind dintre cele mai fertile din lume. La moment, o bună parte din terenurile agricole sunt supuse unor procese intense de degradare, ce generează scăderea fertilităţii şi au un impact negativ asupra mediului.

Programul FTF oferă grupurilor de fermieri, cooperativelor şi întreprinderilor agricole posibilitatea de a beneficia de consultanţă americană gratuită pentru îmbunătăţirea performanţelor prin abordarea profesionistă a problemelor de ordin tehnic şi financiar. Consultanţa este acordată în două subsectoare strategice ale agriculturii - producerea fructelor şi legumelor, a laptelui şi lactatelor.  

În Republica Moldova, CNFA implementează în prezent Programul De la Fermier la Fermier în valoare de 2,5 mln de dolari cu durata de cinci ani şi a finalizat recent Proiectul Dezvoltarea Businessului Agricol în valoare de 12 mln de dolari.

sursa: http://www.interlic.md/2011-02-16/in-moldova-va-fi-creat-un-laborator-modern-de-testare-a-solului-19954.html