tratament” – o perlă intelectuală pentru medici

2011-02-26
 

În cadrul şedinţei Societăţii Neurologilor din Republica Moldova, la Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie, a avut loc lansarea cărţii „Boala Parkinson. Aspecte diagnostice şi tratament”, semnată de dr. hab. în ştiinţe medicale, prof. univ. Ion Moldovanu, directorul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie şi Gabriela Pavlic, neurolog.

La evenimentul de lansare a participat acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al AŞM, care a felicitat autorii lucrării pentru această frumoasă realizare, apreciind utilitatea acesteia nu doar pentru medicii neurologi, ci şi pentru fiziologi, dar şi pentru fiecare medic de familie.

Referindu-se la specificul lucrării, prof. Ion Moldovanu, a menţionat că monografia reprezintă o sinteză a experienţei clinice şi de cercetare a autorilor, precum şi a analizei celor mai valoroase publicaţii la subiectul dat, inclusiv ghidurile şi protocoalele internaţionale, constituite pe abordarea medicinii bazată pe dovezi. Volumul abordează o problematică vastă de la etiologia bolii Parkinson până la tratamentul neurochirurgical şi strategii de recuperare în boala Parkinson. Totodată, profesorul a adus cuvinte de apreciere co-autoarei Gabriela Pavlic, una dintre cele mai performante colaboratoare tinere, care fascinează prin profunzimea cunoaşterii, cu care a realizat această „perlă intelectuală foarte utilă pentru medici”, subliniind că această carte este necesară nu doar neurologilor, dar poate servi drept ghid pentru medicii de familie, colaboratorii ştiinţifici, rezidenţii şi studenţii la medicină.

Boala Parkinson este o afecţiune neurodegenerativă cronică progresivă cu un debut lent insidios, caracterizată prin prezenţa simptomatologei predominant motorii. Prima descriere detaliată a bolii îi aparţine medicului londonez James Parkinson, care, în 1817 a publicat anamneza şi tabloul clinic al bolii ce îi poartă acum numele – boala Parkinson. Meritul enorm al lui James Parkinson este stabilirea bolii ca o entitate clinică, oferind descrierea ei clasică, valabilă până în prezent - mişcare tremurătoare involuntară, cu scăderea forţei musculare, cu tendinţă de înclinare a trunchiului înainte şi de a trece de la un pas lent la fugă, simţurile şi intelectul nefiind afectate.

În cadrul şedinţei au fost susţinute şi două prezentări: „Boala Parkinson asociată cu sindromul algic. Diagnostic şi strategii terapeutice” (Gabriela Pavlic) şi „Durerea şi disfuncţia vegetativă. Profilul tulburărilor vegetative intraceptive” (Victor Vovc).

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM