Lansarea monografiei „Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova”

2011-04-26
 

La 27 aprilie 2011, cu începere de la ora 14:00, în Sala mică a Academiei de Ştiințe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1, et. 2), Institutul de Studii Enciclopedice al AŞM organizează lansarea monografiei „Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova”.

Activitatea are loc în contextul manifestaţiilor consacrate Zilei Drapelului de Stat.

La eveniment participă conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicieni, reprezentanţi ai Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, deputaţi ai primului Parlament.

Sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM