Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului sub semnul minţii pătrunzătoare a neîtrecutului lingvist Eugen Coşeriu

2011-05-13
 

În intervalul 12-14 mai, la Academia de Ştiinţe a Moldovei s-a desfăurat Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugen Coşeriu” (Chişinău-Suceava-Cernăuţi), aflat la cea de-a XI-a ediţie.

Iniţiat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, România, ediţia curentă a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului este organizată în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Naţională „Yuri Fedkovici” din Cernăuţi, Ucraina, Institutul de Filologie al AŞM şi are drept generic „Normă – Sistem – Uz: codimensionare actuală”.

La manifestaţie participă filologi, lingvişti, specialişti în ştiinţele limbajului din Republica Moldova, România, Ucraina, Franţa, Polonia, Ungaria, Albania, Maroc, Arabie Saoudite.

În numele conducerii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, comunităţii ştiinţifice, m.c. Ion Tighineanu, vicepreşedinte al AŞM, a salutat participanţii la for, menţionând că desfăşurarea Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului, care poartă numele marelui lingvist român Eugen Coşeriu, constituie un fericit prilej de a lua în discuţie cele mai variate probleme din lingvistica modernă, fiind scoasă în evidenţă activitatea ştiinţifică multidimensională a savantului, acţiunea fiind importantă şi prin iniţierea de noi contacte de colaborare, inclusiv prin programele regionale şi europene.

Fiind specialist în tehnologii avansate, m.c. Ion Tighineanu a exprimat doleanţa ca prin lucrările Colocviului, lingviştii să contribuie nu numai la dezvoltarea în continuare a ştiinţei filologice, dar şi la implementarea unei culturi tehnologice în societate, adecvate secolului XXI.

„Dacă Suceava este legată indispensabil de numele neîntrcutului voievod Ştefan cel Mare, Chişinăul – inima Basarabiei - este legat de numele nu mai puţin cunoscut al neîntrecutului lingvist Eugen Coşeriu – voievodul lingvisticii româneşti din toate timpurile şi spiritus rector al Colocviului nostru”, a remarcat prof. dr. Rodica Nagy, decan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitate care, la începutul anilor ’90, a iniţiat organizarea prestigiosului Colocviu. Chiar dacă această formulare se prezintă aparent hiperbolică, ea exprimă, totuşi, un mare adevăr şi asta pentru că, „indiferent pe ce mal al Prutului s-ar afla universităţile, ele sunt deopotrivă sub semnul sabiei glorioase a lui Ştefan cel Mare şi sub semnul minţii pătrunzătoare a lui Eugen Coşeriu”, a subliniat decanul universităţii sucevene.

Reprezentantul Universităţii Naţionale „Yuri Fedkovici” din Cernăuţi, prof., dr. Gheorghe Jernovei a exprimat onoarea de a participa la celebrarea acestui mare nume care stă în fruntea lingvisticii europene şi mondiale – Eugen Coşeriu. Profesorul a menţionat că acest Colocviu este, în primul rând, o promovare a limbii române, inclusiv, prin comunicările ştiinţifice, dar şi o integrare a spaţiului ştiinţific românesc, care merge înaintea integrării europene, integrare care, pentru Republica Moldova şi Ucraina, deocamdată, reprezintă doar nişte aspiraţii.

Dr.hab., prof. Ludmila Zbanţ de la Universitatea de Stat din Moldova a salutat prezenţa studenţilor, pentru care acesta este un prim pas în lumea ştiinţei şi e important ca ei să cunoască perspectivele în domeniul cercetării. Filologul a exprimat bucuria pentru faptul că a devenit o tradiţie valorizarea activităţii unor asemenea somităţi, mulţumind pe această cale Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru susţinerea iniţiativei de a organiza acest for, Colocviul având astfel o dimensiune academică ştiinţifică mai clară.

„Un asemenea Colocviu ne dă prilejul să ne simţim o comunitate academică, o comunitate unde în capul mesei stă filologia şi, în primul rând, limba română care necesită mare susţinere, dat fiind şi mediul socio-lingvistic mai aparte”, a menţionat dr.hab., prof. Irina Condrea, USM, specificând că în acest context, orice contribuţie, studiu, comunicare ştiinţifică vine deja ca o susţinere a limbii române.

Participanţii la Colocviu au fost salutaţi şi de prof. dr. Jean-Pierre Decles de la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV), care a reliefat marea bucurie de a-l cunoaşte pe Eugen Coşeriu la câteva colocvii internaţionale, fiind foarte emoţionat că se află pe pământul unde s-a născut cel care a marcat lingvistica mondială.

După inaugurarea Colocviului au fost susţinute cuvântările în plen ale m.c. Anatol Ciobanu, dr. hab., prof. univ. USM; dr. Dorel Fînaru, Univesitatea din Suceava; dr., conf. Anatol Lenţa, USM, după care a conferenţiat prof. dr. Jean-Pierre Decles de la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV).

Comunicările ştiinţifice ale participanţilor au fost prezentate în cinci secţiuni, în cadrul cărora s-au abordat probleme ce vizează condiţia limbii; viziunea şi competenţele lingvistice; evaluarea globală a competenţelor lingvistice ale populaţiei şi domeniile de utilizare a limbii vorbite pe teritoriul Republicii Moldova; terminologia în comunicarea electronică. Influenţa engleză; relaţiile publice online, modă sau necesitate etc.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM